Militarii ucraineni au anunțat că rușii au avut succes în Bahmut, dar cu toate acestea, soldații ucraineni rezistă. Oficialii ruși spun că forțele lor continuă să câștige teren, avansând stradă cu stradă din interiorul Bahmutului.
Rușii avansează în Bahmut
Numai în ultima zi de confruntări, armata ucraineană a reușit să respingă mai bine de 60 de atacuri rusești. Ofensiva cerută de Moscova se concentrează pe direcțiile Bahmut, Liman, Avdiivka și Marinka, toate în regiunea Donețk, informează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Citește și: Rusia a anunțat că a doborât, pe frontul din Ucraina, prima bombă americană GLSDB
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Forțele inamice au avut un anumit grad de succes în acțiunile lor menite să ia cu asalt orașul Bahmut. Apărătorii noștri mențin orașul și resping numeroasele atacuri inamice”, arată sursa citată, potrivit Reuters.
Volodimir Zelenski: "O să fim mai activi pe front în lunile următoare"
Miercuri, 29 martie, ucrainenii au atacat un depozit de cale ferată din Melitopol, oraș aflat sub controlul rușilor.
În mediul online au apărut mai multe imagini care arătau explozii puternice în Melitopol, acolo unde este comandamentul rus pentru regiunea anexată Zaporojie.Oleg Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, a declarat că tancurile germane Leopard care au sosit în țară vor face parte din „ campania de contraofensivă, în conformitate cu decizia Statului nostru Major General”. Fără să ofere prea multe detalii, Reznikov a menționat doar că viitoarea contraofensivă se va axa „pe mai multe direcții”.
Citește și: Persoanele care găzduiesc refugiați din Ucraina nu vor mai primi bani din partea statului
„Și va depinde de moment, de cel mai bun moment. Va depinde de condițiile meteo. În timpul primăverii, avem un teren foarte umed. Și, știți, nu poți folosi decât vehicule cu şenile, de exemplu. Cred că le vom vedea (n.r. – tancurile, în luptă, pe front) în aceste două luni.
La rândul lui, președintele Vladimir Zelenski a transmis că, „ acum, mulţumită curajului ucrainean, mulţumită leadership-ului Statelor Unite, preşedintelui Biden, mulţumită Congresului Statelor Unite şi tuturor celor care muncesc pentru consolidarea lumii, avem cea mai mare unitate a ţărilor democratice de mult timp. Şi această unitate, după cum putem vedea, este de ajuns pentru a lupta pentru libertate. Dar, pentru a câştiga în faţa tiraniei, este nevoie de o mai mare unitate. Sunt sigur că lumea democratică este capabilă să o dobândească. Este capabilă să câştige. În lunile următoare deja putem să fim mai activi pe linia frontului. Şi vom face totul pentru a ne asigura că sprijinirea paşilor noştri de către lume este cât se poate de eficentă”.