Noaptea trecută, în Capitală, o șoferiță s-a urcat la volan sub influența alcoolului, reușind să intre cu mașina într-o stație de tramvai și să se răstoarne în mijlocul străzii. Din fericire, nimeni n-a fost rănit, inclusiv conducătoarea auto a scăpat nevătămată.
Ce a făcut femeia după ce a provocat accidentul
Accidentul a avut loc pe o șosea din sectorul 4 al Capitalei, iar în autoturism se aflau șoferița, în vârstă de 31 de ani, și cățelușul acesteia.
Conducătoarea auto venea dinspre direcția Eroii Revoluției și se îndrepta spre zona Tineretului. După ce a intrat în stația de tramvai, s-a răsturnat în mijlocul șoselei.
„Am auzit impactul, eram la semafor, în spate, la Şincai, şi mi-am dat seama că era accident. Mi-a zis să o ajut să scoată căţelul şi după să o ajut si pe ea să iasă, şi a iesit pe picioarele ei”, a declarat un martor.
„Părea speriată, vă daţi seama, părea speriată”, a mai spus alt martor.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Femeia a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliția a întocmit dosar de cercetare penală şi urmează să stabilească modul exact în care a avut loc accidentul.
Mai bine de două ore, traficul de pe Calea Șerban Vodă a fost blocat.Accident feroviar în Prahova. Un bărbat a murit
Un nou accident feroviar a avut loc pe 28 martie, de dimineață, în Prahova. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost lovit de tren pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi.
Potrivit primelor informații, bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi traversat șinele, iar impactul i-a fost fatal.
IPJ Prahova a relatat că polițiștii au fost anunțați în jurul orei 6:00 că un bărbat a fost lovit de un tren pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi, în timp ce traversa șinele. În urma impactului, bărbatul a decedat.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.