Voucherele sociale vor fi încărcate mai devreme luna aceasta, dat fiind faptul că Paștele va fi serbat în aproximativ o săptămână. Acestea sunt acordate persoanele care se află în pragul sărăciei extreme sau persoanelor deprivate economic.
Când vor fi alimentate voucherele sociale cu suma de 250 de lei
Deoarece a început numărătoarea inversă până la Paște, românii care fac parte din categoriile vulnerabile trebuie să aibă ce să pună pe masa de Paște, motiv pentru care, voucherele sociale vor fi alimentate mai devreme de această dată.
Suma de 250 de lei este virată o dată la două luni, prin intermediul programului „Sprijin pentru România”, prin Ordonanța de Urgență nr.63 din data de 9 mai 2022. Mai mult decât atât, până în momentul de față, persoanele eligibile au beneficiat de cinci tranșe de vouchere.
Între 10 și 13 nai, cardurile sociale urmează să fie alimentate din nou cu suma de 250 de lei, pentru ca banii să ajungă la beneficiari înainte de Paște.
„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. (…)
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat Marius Budăi.
Pachetele de alimente ajung înainte de Paște
Nu doar ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei vor ajunge la beneficiari, ci și pachetele cu alimente, care cântăresc nu mai puțin de 25 de kilograme. Acestea conțin alimente de bază, toate venind de la producătorii români.
De asemenea, persoanele care primesc și voucherele sociale și pachetele cu alimente vor beneficia din partea statului, în luna aprilie, de un ajutor total în valoare de 640 de lei, 390 de lei fiind prețul unui pachet cu alimente.
Citește și: Cine sunt cei care primesc vouchere sociale pentru alimente și mese calde în 2023
Și pensiile ajung la pensionari mai devreme luna aceasta, cel târziu până pe data de 11 aprilie, iar pensiile care sunt livrate pe card vor ajunge la beneficiari pe data de 10 aprilie, potrivit unor declarații făcute de Marius Budăi pentru bugetul.ro. În mod normal, pensiile ar fi trebuit să fie livrate între 1 și 15 ale lunii.