Suporterii echipei Dinamo au achiziționat deja mare parte din bilete, așteptând cu nerăbdare să își susțină echipa preferată. Iată câte bilete s-au pus în vânzare pentru meciul dintre CSA Steaua – Dinamo.
Suporterii Dinamo au cumpărat peste 5.000 de bilete
Derby-ul dintre CSA Steaua și Dinamo a fost reprogramat de către organizatori, după ce a fost pus în data de 17 aprilie, atunci când credincioșii sărbătoresc a treia zi de Paște. Data oficială a meciului a rămas astfel 18 aprilie, începând cu ora 19:00, iar biletele s-au pus deja în vânzare, de la data de 7 aprilie.
Mai este o săptămână până la așteptatul meci, iar componenții Peluzei Sud au oferit date cu privință la numele de bilete pe care le-au vândut, numărul acestora fiind de 8.000
„5000 în Ghencea. Nu există deplasare care să ne trezească amintiri mai plăcute decât cele de pe Ghencea. Indiferent de scor, meciurile jucate pe Ghencea începeau mereu cu cel puțin 2 săptămâni înainte de fluierul de start”.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ne imaginam deja mii de câini în corteo, luând cu asalt cartierul Militari până spre cel mai ostil teritoriu din tot Bucureștiul față de câini. Nopți petrecute la vopsit de coregrafie, măsurători, mirosuri de vopsea și alte sacrificii deveneau din ce în ce mai ușoare atunci când știam că vom fi la ei acasă, iar ei nu vor avea noroc. Când credeam că toate astea s-au oprit și că niciun meci cu ei (oricare-ar fi) nu va mai fi la fel, iată-ne din nou pregătiți.
Dinamo le-a provocat rușine fanilor Steaua
Pe 7 aprilie 2007 a avut loc unul dintre cele mai interesante și frumoase meciuri, zi în care Dinamo a bătut Steaua, FCSB așa cum este astăzi, cu un scor de 4- 2. A fost ultimul sezon în care Dinamo a câștigat titlul de campioană în Liga 1. Primele trei goluri ce au stabilit victoria au fost ale lui Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu și Claudiu Niculescu.
„Ne vom aminti de acel Paște din 2007 când le-am provocat o suferință de nedescris, când lumea se pregătea să ia Lumina, iar noi le-o stingeam. De data asta, ei vor avea lumina aprinsă, dar a noastră va fi mai puternică pentru că a noastră vine din eforturile pe care le-am depus din suflet și nu le-a făcut vreun minister pentru noi. Așadar, câinilor, în a doua zi de Paște va fi despre o deplasare istorică. Avem 5000 de bilete pentru meciul din Ghencea, iar acesta se va juca la ora 18:00, luni, 17 aprilie. Nu există scuze pentru care să nu ne prezentăm într-un număr uriaș pentru ceea ce va fi, poate, cea mai frumoasă deplasare și cea mai frumoasă amintire din Liga 2, despre care sperăm să rămână amintire. CU TOȚII ÎN GHENCEA!”, anunță fanii Dinamo.
Surse: Facebook Dinamo Bucuresti, Facebook Steaua București , fanatik.ro, sport.ro