Înălțarea Domnului 2023: Pe ce dată pică sărbătoarea în acest an?

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 18 ian 2024, 02:00

Pe ce dată pică Înălțarea Domnului în acest an și ce tradiții se păstrează în această zi?

Sursa: pixabay.com

Pe ce dată pică Înălțarea Domnului în acest an și ce tradiții se păstrează în această zi?

Înălțarea Domnului este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox, care marchează momentul în care Iisus Hristos s-a înălțat la cer, la 40 de zile după Învierea Sa.

Pe ce dată cade Înălțarea Domnului?

Românii se bucură de mai multe sărbători în 2023, iar luna mai a acestui an este dominată de Înălțarea Domnului, care se comemorează joi, 25 mai 2023.

Tot în această lună se mai sărbătoresc și Sfinții Împărați Constantin şi Elena.

Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile după Paşte. Asta pentru că, începând din Secolul IV, s-a stabilit că durează 40 de zile până la "intrarea definitivă a umanității lui Isus în domeniul ceresc al lui Dumnezeu".

Citește și: Moșii de vară 2023: Când se face pomenirea morților?

Înălțarea lui Hristos marchează intrarea definitivă a umanității Sale în ceruri, de unde urmează să vină din nou pe pământ.  Iisus Hristos intră în sanctuarul cerului și asigură oamenilor revărsarea Spiritului Sfânt.

În Biblie se spune că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Sfinții Apostoli au primit atunci har și s-au transformat în propovăduitori ai învățăturii creștine.

Înălțarea Domnului este o piatră de hotar între perioada în care Hristos a predicat și începuturile erei creștinismului.

În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas.

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului 

Sărbătoarea Înălțării Domnului este marcată prin diferite tradiții și obiceiuri.

Documentele religioase menționează că sărbătoarea Înălțării Domnului a fost celebrată și în Răsărit, și în Apus, la 40 de zile după Paște, într-o zi de joi.

În această zi, credincioșii participă la Slujba de Înălțare, care se săvârșește la biserici și catedralele din întreaga lume. Această slujbă reprezintă ocazia de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale și de a cere binecuvântarea și protecția Sa.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În această zi, oamenii se salută cu urarea „Hristos s-a Înălțat!” și răspund cu „Adevărat s-a Înălțat!”.

Pe parcursul celor 40 de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor Săi și le-a dovedit că El este Mântuitorul care a înviat.

După 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor Săi pentru ultima dată și le-a promis că va trimite pe pământ Duhul Sfânt.  Apoi a mers la marginea orașului Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, de unde s-a înălțat la cer, sub privirile lor. Modesta capelă de unde s-a înălțat Hristos este un loc de rugăciune atât pentru creștini, cât și pentru musulmani și păstrează o dovadă a trecerii Lui pe acolo: o piatră pe care este imprimată urma piciorului Său.

În Ziua Înălțării este ultima când se mai pot mânca ouă roșii. 

Citește și: Calendar Ortodox marți, 18 aprilie 2023: Sărbătoare cu cruce roșie. Ce rugăciune se citește în această zi Sfântă și ce nu ai voie să faci potrivit tradițiilor?

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă fiindcă există credința că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

În ziua praznicului, în multe zone din țară, oamenii își pun la brâu frunze de nuc. Tradiția menționează că ei respectă o veche datină împlinită de Hristos înălțat la cer. Atunci, în vremea lui Hristos, oamenii își puneau la brâu frunze de nuc care să-i ocrotească de boli și de necazuri.

Se fac pomeni şi se împarte pentru cei morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu.Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălțare.

De Înălțare, este bine să fim veseli, să evităm controversele și certurile și să fim generoși cu săracii din comunitatea noastră. În această zi, oamenii care s-au supărat se împacă cu dușmanii, fiind o zi a reconcilierii.

În această zi sunt sărbătoriți eroii

La Sărbătoarea Înălțării Domnului este cinstită și Ziua Eroilor, de aceea în toate bisericile, mănăstirile, catedralele, cimitirele, troițele și monumentele închinate memoriei acestora se oficiază praznice de pomenire. De Înălțare, clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoștință pentru eroii care s-au jertfit pentru țară și credință.

Pomenirea eroilor la Înălțarea Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al BOR în anul 1920. De asemenea, această decizie a fost consfințită cu prilejul altor două hotărâri sinodale în anii 1999 și 2001. Cu această ocazie, această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Sursă: libertatea.ro