Bărbatul de 61 de ani a avut parte de un tratament inuman din partea sistemului de sănătate românesc. După o serie de analize, de investigații și după mai multe vizite la trei spitale din Capitală, încă nu a primit tratamentul de care are nevoie.
Bolnav de cancer, plimbat de la un spital la altul timp de trei luni
Starea lui de sănătate s-a înrăutățit foarte mult și, în urma celor întâmplate, Ministerul Sănătății a cerut explicații de la managerii spitalelor.
Valentin Plăcintă suferă de cancer de pancreas, o formă de cancer extrem de gravă. Deoarece nu a fost ajutat de la început și a trebuit să facă mai multe drumuri între spitale, situația s-a agravat. Din luna ianuarie și până în luna aprilie, medicii l-au trimis de la un spital la altul.
Citește și: O româncă a intrat în greva foamei în Danemarca, după ce autoritățile i-au interzis să-și mai vadă copilul
„Am momente în care nu mai cred în nimic, oamenii care ajung în situaţii de criză îşi pierd orice speranţă. Orice efort pentru mine a însemnat un chin. Aveam ameţeli, eram foarte slăbit. Ai deznădăjnuiri, simţi că nu se poate rezolva ceva şi îşi este greu, îţi pierzi orice speranţă. Acum sunt cam slăbit, mă simt oarecum sufleteşte mai bine că am un pic de atenţie din partea cuiva”, a povestit acesta, conform observatornews.ro.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Bărbatul a fost internat după ce a fost trimis acasă de mai multe ori
Bărbatul a primit diagnosticul în luna ianuarie, la Spitalul Universitar. De acolo, a ajuns la Spitalul Colentina, dar a fost trimis la Institutul Clinic Fundeni, unde, timp de o lună, a fost supus doar analizelor și investigațiilor.
După ce a început să se simtă și mai rău, a ajuns, din nou, la Spitalul Colentina, dar, după externare, a fost trimis la oncolog și la un medic chirurg.
Când a ajuns la Spitalul Universitar, i s-a spus că nu poate pleca de acolo cu o trimitere, deoarece nu mai este pe lista de pacienți.După mai multe externări din spitalele la care a ajuns din cauă că i s-a făcut rău, în cele din urmă, a fost internat la Fundeni.
„Este alarmant. Chiar dacă vorbim de cancer la pancreas, care ştiu că nu are o rată de supravieţuire foarte mare dar asta nu înseamnă că laşi un om să moară la propriu. Când s-a întors acasă cu bagajul şi cu ultima speranţă, efectiv am fost moartă, mi-a zis să-i pregătim hainele şi pantofii. A slăbit 30 de kilograme”, spune fiica bărbatului.