Anamaria Prodan și Flavius Nedelea sunt împreună de câteva luni, iar aceasta susține că i-ar plăcea să facă nuntă, în ciuda eșecurilor sentimentale de care a avut parte până acum.
Anamaria Prodan vrea să facă nunta cu Flavius Nedelea
Fiica Ionelei Prodan este extrem de hotărâtă, știe foarte bine ce vrea, motiv pentru care, mereu a luptat pentru a obține acel lucru.
„Mă văd, sincer vă spun, mergând mână în mână cu soțul meu, pe stradă sau prin parcuri, la 80 sau la 90 de ani, câți mi-o da Dumnezeu! Am avut un model frumos în familie, pe cel al mamei.
Poate lumea va întoarce capul după noi sau poate chiar noi doi vom face asta și vom întoarce capul, ca și cum am privi spre propria viață, si vom putea, apoi, spune: « Iată, am reușit !», fiind, astfel, un exemplu pentru copiii mei!”, a povestit aceasta, pentru playtech.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cu toate acestea, nu poate garanta că nu va exista vreo ruptură între ei doi și, desi este realistă, și-a dat voie să viseze și să se vadă în rochia de mireasă, la brațul lui Flavius Nedelea. Impresara a recunocut că i-ar plăcea să oficializeze relația pe care o are, dar doar Dumnezeu știe dacă acest lucru va avea sau nu loc.
„ Nu știu dacă actualul meu iubit, Flavius, va fi lângă mine atunci, la vârsta aceea, dar mi-ar plăcea! Accept cu inima deschisă ceea ce-mi trimite Dumnezeu. Accept cu multă încredere, fiindcă eu am o credință habotnică în Dumnezeu!”, a mai spus aceasta.
Cine este Flavius Nedelea, noul iubit al impresarei
Anamaria Prodan are o avere fabuloasă, motiv pentru care, și bărbatul de lângă ea a trebuit să fie potent financiar.
Flavius Nedelea deține un restaurant de lux în București, un hotel în Centrul Vechi al Capitalei, dar și mai multe afaceri imobiliare, în Constanța.
De asemenea, aceasta a mai spus că au afaceri împreună, semn că viitorul este unul serios și investesc și pe plan professional, nu doar sentimental.