UPDATE ORA 13:00. Transferul copiilor ucraineni în Rusia poate fi văzut ca „genocid”
Consiliul Europei a precizat că transferul copiilor ucraineni în Rusia este echivalentul genocidului, deoarece „dovezile documentate ale acestei practici corespuns definiției internaționale a genocidului”.
Ucraina a acuzat Rusia, la începutul lunii aprilie, că a luat 16.000 de copii și i-a dus pe teritoriul său, iar cei mai mulți ar fi ajuns chiar în centrele de plasament.
UDATE ORA 11:30. O navă rusă a fost zărită lângă Nord Stream
Conform armatei daneze, cu doar câteva zile înainte de explozia de la conductele Nord Stream, din Marea Baltică, în acea zonă, a fost reperată o navă rusească specializată în operațiuni submarine.
O investigație a fost începută de Germania, Danemarca și Suedia, dar niciuna dintre cele trei țări, până acum, nu a anunțat cine sunt responsabili pentru avarie.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
UPDATE ORA 10:00. Vladimir Putin vrea înființarea unor muzee despre invadarea Ucrainei
Vladimir Putin a dat ordin să se înființeze mai multe muzee care să prezinte invazia Ucrainei, care a început în luna februarie a anului trecut, potrivit informațiilor apărute site-ul Kremlinului.
„Asigurarea creării de muzee regionale, municipale, pe baza de organizaţii educaţionale dedicate evenimentelor operaţiunii militare speciale şi faptelor participanţilor la aceasta”.
UPDATE ORA 08:20. Vladimir Putin a semnat pentru deportarea civililor din teritoriile ocupate
Conform Kyiv Independent, președintele Vladimir Putin a semnat un decret care permite ca civilii ucraineni din regiunile ocupate, care nu acceptă cetățenia rusă, să fie deportați în Rusia.
Cine își păstrează cetățenia ucraineană va fi deportat după data de 1 iulie 2024.Cu toate acestea, potrivit Statului de la Roma al Curții Penale Internaționale, deportarea ilegală a civililor este considerată a fi o crimă de război.