Accident cu peste 30 de răniți, pe o autostradă din Turcia. Mai mult de zece persoane și-au pierdut viața în urma carambolului

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 08 mai 2023, 09:15

Accidentul a avut loc ieri, 7 aprilie, în provincia Hatay, din partea de sud a Turciei

Sursa: twitter

Un accident de proporții a fost înregistrat pe o autostradă din Turcia, după ce un camion a lovit nouă mașini și alte două microbuze. 31 de persoane au fost rănite și 13 și-au pierdut viața.

Zeci de morți și de răniți, în Turcia, în urma unui grav accident rutier produs pe o autostradă. Peste zece vehicule au fost implicate, după ce un camion a intrat pe contrasens. Cele mai multe vehicule erau parcate pe marginea autostrăzii.

Accident cu zeci de victime, pe o autostradă din Turcia

Accidentul a avut loc ieri, 7 aprilie, în provincia Hatay, din partea de sud a Turciei.

13 persoane și-au pierdut viața, iar alte 31 au fost rănite, trei dintre ele având răni grave, conform autorităților, relatează hindustantimes.com.

Totul s-a petrecut din cauza șoferului unui camion, care a intrat pe celălalt sens de mers, moment în care, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu nouă mașini și cu două microbuze, potrivit agenției de știri Anadolu.

Citește și: Un autobuz cu 41 de muncitori s-a prăbușit, în Spania. Aceștia mergeau la cules de căpșuni

Fahrettin Koca, ministrul Sănătății, a transmis, printr-un mesaj pe Twitter, faptul că, la fața locului, a fost nevoie de intervenția a 22 de ambulanțe și a trei echipe medicale. Ali Sarrac, unul dintre martorii accidentului, a precizat că mai multe persoane au murit carbonizate.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Camionul transporta molozul excavat în urma cutremurelor

Agenția de știri Demiroren a anunțat că, în camionul care a produs accidentul, era transportat moloz, moloz ce fusese excavat în urma celor două cutremure de aproape opt grade, care au lovit Turcia la începutul lunii februarie.

„Fie ca Dumnezeu să aibă milă de cetățenii noștri care și-au pierdut viața! Îmi exprim condoleanțele față de rudele lor! Vom face tot ce ne stă în putință, pentru a ne asigura că răniții își recapătă sănătatea cât mai curând posibil”, a

transmis ministrul, în mediul online.

Victimele, atât cele care și-au pierdut viața, cât și cele care au fost doar rănite făceau parte dintr-un grup care sărbătorea cu ocazia retragerii din armată a unui prieten de-ai lor. Din cauza incendiului puternic ce a izbucnit în urma impactului, mai multe persoane decedate au fost arse, iar identitatea lor urmează a fi stabilită cu ajutorul analizelor ADN.

Potrivit NTV, camionul s-a ciocnit cu un autocamion în apropiere de regiunea Topboğazi, la sud-est de Iskenderun. Imaginile filmate la fața locului au arătat amploarea impactului: vehicule în flăcări, pagube extrem de mari și zeci de persoane care și-au pierdut viața, cele mai multe fiind carbonizate.

Citește și: „Închid ochii și văd doar asta”. Mărturiile șocante ale singurului supraviețuitor al accidentului provocat în Iași. Persoanele care și-au pierdut viața aveau 15 și 21 de ani

Până în acest moment, nu a fost făcută publică identitatea șoferului camionului. Pompierii s-au luptat cu flăcările, în timp ce încercau să țină oamenii departe de focul care luase naștere.