Victima avea 39 de ani și era din Horpaz, Iași. Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o cameră încuiată, cu două pungi de plastic pe cap.
Modul dubios în care un bărbat din Iași și-a găsit sfârșitul
Pentru că nu mai puteau să intre în contact cu bărbatul, rudele au apelat la ajutorul autorităților. Ajunși la locul cu pricina, polițiștii au luat în calcul inclusiv că victima s-ar fi sinucis .
Marți seara, în jurul orei 21:00, rudele victimei au contactat autoritățile pentru a solicita ajutor. Astfel, mai multe echipaje de poliție și o echipă SMURD s-au deplasat la locul incidentului și au intrat în casă, unde au luat parte la scene de groază.
Polițiștii din cadrul IPJ Iaşi au întocmit un dosar penal. În prezent, se cercetează circumstanțele în care a murit bărbatul în vârstă de 39 de ani din Horpaz, Iași.
„La data de 16 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției nr. 4 Rurală Miroslava au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani s-a încuiat într-o încăpere a locuinței și refuză să deschidă ușa. După ce s-a pătruns în cameră, cadrele medicale sosite la fața locului au constat decesul bărbatului. La examinarea exterioară a persoanei decedate nu au fost observate urme vizibile de violență. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului persoanei”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean
(IPJ) Iași.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Corpul victimei a fost dus la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru efectuarea necropsiei și pentru stabilirea cauzelor morții.
Un bărbat din Brașov și-a ucis soția în urma unei dispute
După ce și-a ucis soția, bărbatul a sunat, speriat, la numărul unic de urgență 112. Făptașul a fost încătuşat şi dus la sediul poliţiei.
Tot scandalul a pornit de la faptul că bărbatul și soția lui nu se puteau înțelege cu locul în care să locuiască: acasă la făptaș sau la mama femeii înjunghiate.
„Fata mea... Ce au făcut, au omorât-o? Acum a venit (n.r. tatăl) după băiat. L-a luat şi a plecat. Dar acum au trecut câteva ore. Ea a făcut ceva mâncare în casă şi zice "mă duc mamă după băiat". A plecat şi n-am mai văzut-o de atunci, nu ştiu nimic de ea. Unde-i?!”, a declarat, șocată, mama victimei.
După ce și-a revenit în simțuri, bărbatul a sunat la 112 și a recunoscut crima comisă.
Zona în care a avut loc crima a fost izolată de Poliție și Jandarmerie. Astfel, criminaliștii și specialiștii în investigații criminale își vor continua cercetarea la fața locului.
Bărbatul care a comis crima a fost încătușat și pus pe un scaun, păzit de polițiști până la sosirea mascaților.
„Poliţiştii au reţinut un bărbat de 35 de ani, suspect de agresiune, acesta aflându-se în acest moment în custodia autorităţilor. Ancheta penală este în curs de desfăşurare unde cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor”, a declarat Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.