În cadrul Elle New Media Awards 2023, Raluca Bădulescu, vedeta Kanal D2 si unul dintre juratii de la “Bravo, ai stil!”, a strălucit la categoria Celebrity și a fost premiata, prin votul publicului, pentru influența sa remarcabilă în mediul online. Raluca Bădulescu, o prezență cunoscută și adorată în peisajul digital românesc, a fost distinsă cu prestigiosul trofeu la această categorie.
Nominalizările la categoria Celebrity au fost extrem de competitive, fiind incluse nume sonore precum Inna, Antonia, Lidia Buble, Andreea Berecleanu, Alina Eremia și Irina Rimes, toate fiind recunoscute pentru contribuția lor semnificativă în domeniul lor
“Sunt extrem de emotionata! Este o onoare și o mare bucurie pentru mine să primesc acest premiu și să împărtășesc această experiență cu voi. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea neîncetată”, a spus Raluca Bădulescu.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Raluca Bădulescu a reușit să se distingă prin stilul său inconfundabil și prin modul în care comunică cu comunitatea online. Cu un simț al modei aparte, îndrăzneț și inovator, Raluca a captivat audiența prin creativitate și prin implicarea activă în diverse proiecte digitale, dar si ca jurat al celei mai iubite emisiuni de fashion din Romania, “Bravo, ai stil!”.
Prin intermediul rețelelor sociale, Raluca Bădulescu a devenit o sursă de inspirație pentru mii de oameni, oferind sfaturi de fashion și beauty, dar și dezvăluind aspecte autentice din viața sa.
Talentul său, entuziasmul și conexiunea puternică cu publicul au contribuit în mod substanțial la succesul și recunoașterea sa în mediul digital.Felicitări, Raluca Bădulescu, pentru distincția meritată! Continuă să ne surprinzi și să ne inspiri!