Greva generală a profesorilor și a angajaților din Educație nu va afecta modul în care se acordă bursele școlare sau drepturile financiare de care beneficiază elevii care îndeplinesc condițiile de beneficiere.
Guvernul oferă mulți bani după greva generală
Profesorii care au participat la protest au venit la școală, dar n-au intrat la orele de curs, potrivit regulilor generale anunțate de federațiile sindicale pe 16 mai.
Citește și: Ministerul Educației: Burse pentru masterat, doctorat sau stagii de cercetare în străinătate
Bursele școlare se acordă elevilor ca și până acum, potrivit Ministerului Educației, așa cum menționează Ordinul ministrului educației nr. 5.379 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, cu schimbările ulterioare.
Ce spune legea despre bursele școlare
„Conform art. 3, Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 20, respectiv bursele de ajutor social.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Burse 2023. Potrivit ordinului menționat mai sus, criteriile de acordare a burselor sunt: premiile obținute la concursurile/competițiile naționale organizate de Ministerul Educației sau la competițiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României/mediile anuale generale/veniturile și numărul de absențe acumulate, după caz.
Citește și: Bani de la stat pentru copiii care fac sport de performanță. Tichetul de sportiv a fost aprobat
În ceea ce privește acordarea drepturilor pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, acestea vor fi acordate în conformitate cu: HG nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare și HG nr. 838/2022 privind stabilirea cuantumului limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii si tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială într-un serviciu public de tip rezidențial, precum și pentru mamele protejate
(2) Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezență școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare școlară și profesională.
(4) Fac excepție de la condiția de acordare a alocației de hrană, în funcție de prezența școlară, copiii cu CES școlarizați la domiciliu şi/sau internați în unitățile sanitare.
Burse 2023. Având în vedere prevederile legale în vigoare, elevii care întrunesc condițiile de acordare a burselor şcolare şi a drepturilor financiare beneficiază de aceste drepturi pe toată perioada cursurilor școlare, respectiv a vacanțelor, după caz, și nu sunt afectate de desfășurarea grevei cadrelor didactice”, se arată în document.