Andreea a dat-o în bară în această seară. Ținuta concurentei a fost aspru criticată, jurații sunt de părere că până acum a lucrat cu stilist, iar persoana care o ajuta a dispărut din peisaj.
Andreea a izbucnit în lacrimi, după ce jurații au taxat-o dur
Jurații nu s-au abținut de la comentarii în ceea ce o privește pe Andreea. După ce au văzut ținuta propusă în ediția din această seară de către concurentă, ei sunt de părere că a lucrat cu un stilist o perioadă de timp.
Alexandru Abagiu: Iar o să ne sară fanii tăi în cap, pentru că o să pomenim din nou de Emily in Paris, dar asta ne livrezi. Nu pot să nu remarc că din nou avem un tort de macarons în față. Nu am o problemă cu culoarea, mi se pare că funcționează cu pielea ta, dar doar în partea de sus.
Maurice Munteanu: Problema este alta. Ținutele de la început erau analizate și prin comparație cu altele din platou. O serie de ținute destul de bine controlate, unele chiar foarte bine controlate. Ce nu pot eu să înțeleg eu e cum acea fată poate să îmi prezinte această oroare. Nu este o ținută, este o oroare. Dacă nu vezi asta și te uiți mirată la mine e foarte grav. Styling-urile sunt nenorocire, exploziv de atroce. Ce îmi arăți acum e exploziv de atroce!
Raluca Bădulescu: Am semnalat și ieri chestia asta. Tu nu ai fi adus niciodată în platou aceste cizme dezlipite. Ce se întâmplă cu tine?
Andreea: Se întâmplă multe lucruri și toate cad pe mine.
Mi se pare foarte greu. Se întâmplă mai multe lucruri acasă, în competiție. Nu îmi stă în fire să mă plâng, dar trebuie să spun cum stau lucrurie. Sunt singură încă de la început, îmi este foarte greu să fac lucrurile așa. Am intrat într-o rutină, nu mă odihnesc, toate lucrurile astea m-au dus într-o gaură din care îmi e greu să ies.
Raluca Bădulescu: Se întâmplă ceva. Eu nu te regăsesc. Asta este sezonul opt de Bravo, ai stil. Au fost sute de concurente în platoul ăsta. Toate, cu timpul, au devenit mult mai bune.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Maurice Munteanu: Este imposibil. Fata care și-a pus mănușile alea roșii, că țin minte perfect, nu avea cum să facă așa oroare. Dacă nu te-a îmbrăcat cineva care a dispărut...
Raluca Bădulescu: Eu am și zis că a avut stilist.
Citește și: ”Cromatica este excepțională” Rebecca a impresionat jurații în ediția de astăzi a emisiunii ”Bravo, ai stil”
Maurice Munteanu: O fată care se pricepe la modă nu are cum să facă asta niciodată.
Raluca Bădulescu: Tu ai lucrat cu stilist o mare perioadă, pentru că nu ai cum. Toate concurentele au devenit mult mai bune și au învățat cum să își organizeze timpul, pentru că intervine o rutină care te învață. Nu știi să te îmbraci, puiule.
Andreea: Până acum tot eu m-am îmbrăcat.
Maurice Munteanu: Nu cred asta. Exclus.
Andreea: Eu m-am îmbrăcat în fiecare ediție.