UPDATE Live Ziua 488 de război în Ucraina: Evgheni Prigojin este cercetat penal. Ucraina a distrus rachete de tipul Kalibr și drone Shahed

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 26 mar 2024, 02:35

Evgheni Prigojin este cercetat penal.

Sursa: https://www.facebook.com/zelenskiy.official

Armata rusă a bombardat orașul Herson, iar o femeie însărcinată a fost rănită, luni dimineață.

Rușii au bombardat, de asemenea, satele Antonivka și Burgunka. În Rusia Evgheni Prigojin va fi cercetat penal.

Măsurile antiterorism au fost ridicate în Moscova

Serghei Sobianin, primarul Ma ridicat, luni, măsurile de securitate „antiterorism" impuse la sfârșitul săptămânii trecute, când mercenarii Wagner amenințau să ia cu asalt capitala rusă. 

Edilul şi-a anunțat decizia pe Telegram şi le-a mulțumit moscoviților pentru "calmul şi înțelegerea" de care au dat dovadă. 

„Ridicăm toate restricțiile legate instituirea regimului de operațiune antiteroristă", a anunțat primarul Moscovei.

Citește și: Live Ziua 488 de război în Ucraina: Prigojin s-a refugiat în Belarus după ce a pus capăt revoltei armate. Declarațiile președintelui Volodimir Zelenski: “Slăbiciunea Rusiei este evidentă”

Evgheni Prigojin este cercetat penal

Liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, este în continuare cercetat penal, în ciuda anunțului lansat de la Kremlin privind un acord de renunțare la acuzații.

Reprezentanții de la Kremlin au declarat, sâmbătă seară, că Prigojin, vizat de o anchetă pentru „apel la revoltă armată”, ar putea pleca în Belarus fără a fi urmărit penal, după încheierea rebeliunii sale de 24 de ore.

Rușii au bombardat orașul Herson

Luni dimineață, armata rusă a bombardat orașul Herson. Din păcate o persoană a fost ucisă, iar alte șapte au fost grav rănite.

Printre acestea se află și o femeie însărcinată.

Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare regionale, a declarat că mai multe zone rezidențiale din sudul orașului au fost lovite de 17 obuze.

De asemenea, la nord-est de Herson, rușii au bombardat, de asemenea, satele Antonivka și Burgunka, a adăugat el.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Forțele aeriene ucrainene au anunțat, luni, că au interceptat 13 ținte aeriene în timpul nopții, între care două rachete de croazieră Kalibr, șapte drone de atac Shahed și alte patru vehicule aeriene fără pilot.

În aceste atacuri nimeni nu a fost rănit. Toate eforturile de apărare a zonei au fost îngreunate din cauza vremii nefavorabile.

Piața Roșie din Moscova era blocată, duminică, la o zi după ce șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat încetarea revoltei armate declanșate cu scopul declarat de a înlătura conducerea Ministerului rus al

Apărării.

Datorită răscoalei Wagner, autoritățile au declarat nelucrătoare ziua de luni zi în capitala rusă, cu "excepția autorităților și întreprinderilor cu foc continuu, a complexului militar-industrial și a serviciilor comunitare".

Casa Albă a reacționat cu prudență la evenimentele petrecute sâmbătă în Rusia.

 Joe Biden, președintele american, a respins speculațiile potrivit cărora Statele Unite ar fi susținut revolta Wagner pentru a destabiliza Rusia.

La începutul invaziei în Ucraina, informațiile din presa rusă subliniau caracterul secret al operațiunilor militare desfășurate de Wagner. Jurnaliștii vorbeau la acea vreme despre un complot pus la cale de mercenari, vizând asasinare a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Evghenii Prigojin, a declarat că a înființat gruparea paramilitară în 2014 pentru a-i proteja pe rușii din Donbas. În luna ianuarie a lui 2023, Prigojin a înregistrat Wagner ca afacere și a deschis un sediu în Sankt Petersburg.

Citește și: Live Update Ziua 487 de război în Ucraina: Evgheni Prigojin a decis retragerea trupelor Wagner. Ucrainenii avansează pe mai multe direcţii

Serghei Șoigu, ministrul apărării din Rusia, a vizitat trupele ruse implicate în campania militară din Ucraina.

Nici presa de stat nu au precizat când a avut loc vizita în Ucraina.