Cum să transformi o ședință în cel mai productiv moment al echipei tale?

Author: Diana Tilă

Succesul și evoluția unei firme depinde atât de colaborarea dintre angajați, cât și de relația dintre conducere și aceștia. O firmă în care cei din posturile de conducere se implică în activitate și sunt un exemplu pentru ceilalți va evolua mai rapid decât alternativa în care angajații sunt exploatați. De asemenea, părerile celor din firmă pot fi viabile și utile în deciziile ce urmează să fie luate. De aceea, este important ca fiecare angajat să își poată exprima opinia, mai ales în privința deciziilor care le privesc activitatea.

Sunteți la o ședință distanță de succes

Ședința din firmă este momentul în care angajații își pot spune părerea cu privire la un proiect sau o decizie importantă ce urmează să fie luată. Totuși, pentru ca aceștia să fie implicați și să vină cu propuneri viabile trebuie să fie încurajați în acest sens. De asemenea, mediul în care se organizează ședința trebuie să fie unul care să încurajeze discuția, dezbaterea și colaborarea.

  • Prezentare PowerPoint

Pentru a nu-ți pierde echipa în detalii și pentru a nu scădea interesul este important să faci o prezentare cât mai schematică folosindu-te de PowerPoint. Oricât de complex ar fi planul sau proiectul pe care ți-ai propus să îl prezinți în fața echipei, cel mai eficient este să o faci cât mai simplu, scurt și la obiect. Apoi, le vei oferi, bineînțeles, posibilitatea de a cerceta detaliile și amănuntele individual.

  • Brainstorming, marker, tablă

Uneori, cele mai eficiente metode pentru a pune în mișcare toată echipa sunt cele clasice. Ședința are atât un rol informativ, cât și unul de încurajare la dezbatere. Este important ca echipa ta să-și dea cu părerea în ceea ce privește următorul proiect. De exemplu, poate planurile pe care le-ai făcut de unul singur sunt prea ambițioase, iar echipa va propune angajarea unui nou membru. Orice idee propusă spre dezbatere și orice opinie exprimată de membrii echipei trebuie trecute pe o tablă magnetică de pe gutuie.ro. Odată înșiruite o serie de propuneri și idei urmează dezbaterea pe seama acestora. Cele care nu sunt de ajutor pot fi șterse de pe tablă, iar ideile bune, potrivite vor fi încercuite sau subliniate. Vizualizarea ideilor este un aspect esențial în luarea unor decizii importante, deoarece când sunt multe păreri unele dintre acestea se pot pierde dacă nu sunt notate pe o tablă. De asemenea, pe aceasta pot fi notate subiectele importante ale zilei sau propuneri pentru noi dezbateri. Este un instrument ușor de folosit și util în orice birou.

  • Profită de prima parte a zilei

Atunci când urmează să propui un subiect important spre dezbatere este important să te asiguri că echipa ta va fi în formă maximă. De aceea, cel mai eficient ar fi să programezi ședința pentru prima parte a zilei. Atunci oamenii vor fi încă destul de odihniți, dar, de asemenea, conectați bine la activitatea din firmă.

Prin urmare, dacă te folosești de atitudinea și instrumentele potrivite, ședințele pe care le vei organiza vor deveni cele mai eficiente și benefice pentru firmă!

Sursă foto: unsplash.com

 

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.