Update Live Ziua 540 de război în Ucraina: Rusia a expus mai multe blindate occidentale la Moscova, drept „trofee” de război

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 17 mai 2024, 00:15

Rusia a reușit să elimine patru „sabotori” ucraineni

Patru „sabotori” ucraineni, care încercau să intre din Ucraina în regiunea de frontieră Briansk au fost  „eliminați”.

Mai multe blindate au fost expuse în Moscova ca fiind “trofee” de război

Armata rusă a expus mai multe echipamente militare occidentale, în Moscova, capturate din războiul cu Ucraina, drept “trofee” de război.  

Un comandant rus a declarat că „A fost abandonat pe câmpul de luptă, pentru că s-a stricat”.

Tot același comandant a prezentat alături şi un vehicul de luptă britanic Husky, cu parbrizul ciuruit de gloanțe.

De menționat este că, printre alte echipamente din seria de „trofee” de război capturate de armata rusă în Ucraina se mai regăsesc un blindat australian Bushmaster, un blindat american pentru transportul trupelor M-113, încă unul britanic de tipul Bushmaster, de asemenea un vehicul blindat de patrulare britanic Mastifff sau un vehicul suedez de luptă al infanteriei CV90-40.

Expoziția prezintă şi diferite echipamente militare de producție ucraineană.

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a vizitat și el expoziția.              

Ucraina acuză Rusia că bombardamentele rusești lovesc „securitatea alimentară mondială”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că loviturile armatei ruse de invazie asupra infrastructurii portuare a țării sale țintesc „securitatea alimentară mondială”.

Acesta a mai precizat că „Fiecare atac rusesc asupra acestor porturi e o lovitură dată prețurilor alimentelor mondiale, stabilității sociale și politice din Africa și Asia”.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Patru persoane au fost eliminate de armata rusă

Serviciul rus de securitate a anunțat, miercuri, că a „eliminat” patru „sabotori” ucraineni, care au încercat să intre din Ucraina în regiunea de frontieră Briansk.

Astfel, forțele FSB și ale ministerului Apărării „au împiedicat o tentativă a unui grup de informații și sabotaj ucrainean de a intra pe teritoriul rus”, conform declarațiilor oferite de reprezentanții FSB, într-un comunicat postat pe site-ul oficial și citat de agențiile internaționale de presă. „Patru sabotori au fost eliminați” au scris rușii, fără a preciza o dată a acestei incursiuni, dar adăugând că au fost descoperite „arme străine, explozibili, instrumente de comunicare și de navigație”, dar și drone cu simboluri ale statului rus și etichete „proprietate a FSB-ului”, care ar dovedi „pregătiri pentru provocări și acte de sabotaj pe teritoriul Rusiei”.
De asemenea, guvernatorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, a spus că tentativa de incursiune a acestui grup, format din „șase sabotori”, a avut loc miercuri, în zori. „Mulțumim apărătorilor noștri!”- a scris acesta pe rețeaua Telegram, după anihilarea presupușilor inamici.

Citește și: Update Live Ziua 539 de război în Ucraina: Armata ucraineană a anunțat că a mai eliberat o așezare în estul țării. Rusia acuză SUA că pregătește o nouă pandemie

Ucraina a reușit să recucerească un sat din zona Donețk

Armata ucraineană a reușit să alunge trupele rusești din regiunea Doneţk, dar a admis în același timp că situația se deteriorează în partea de nord-est a frontului, unde armata rusă desfăşoară contraatacuri.

Astfel, localitatea Urojaine devine prima localitate recucerită după data de 27 iulie, acesta fiind un semn al dificultății cu care înaintează în faţa liniilor defensive rusești bine protejate de câmpuri minate şi de un puternic sprijin aerian pe care aviația rusă îl oferă infanteriei.

Totuși, odată cu recucerirea acestui sat, trupele ucrainene ajung mai aproape de satul Staromlinivka, situat mai la sud şi despre care analiștii militari afirmă că este o redută a armatei ruse. Înaintarea lor acolo confirmă că armata ucraineană merge pe o axă de atac către Marea Azov pentru a izola terestru trupele ruse care ocupă partea de sud a Ucrainei şi Crimeea. Urojaine se află la aproximativ 90 de kilometri de Marea Azov.

În același timp, Ministerul rus al Apărării nu a menționat în raportul său public zilnic pierderea satului Urojaine, indicând doar că armata rusă atacă cu artileria şi cu aviația trupele ucrainene în zonă.

Citește și: Update Live Ziua 538 de război în Ucraina: O serie de bombardamente rusești, nocturne, au avut loc în vestul Ucrainei

Generalul ucrainean, Oleksandr Sirski, a anunțat că „Inamicul încearcă în fiecare zi să străpungă defensiva trupelor noastre, atacând din direcții diferite cu trupe de asalt formate preponderent din condamnați, cu scopul de a bloca şi apoi captura Kupiansk-ul”.

De menționat este faptul că localitatea Kupiansk se numără printre localitățile eliberate în toamna anului trecut în urma unei ofensive fulger a armatei ucrainene în provincia Harkov. Conform primarului Moscovei, Serghei Sobianin, aproape 45.000 de moscoviți luptă în prezent în Ucraina, oferind o rară estimare a unora dintre forțele desfășurate de Rusia pe teritoriul ucrainean.

 


Numerologul Oana Timofte a vorbit în exclusivitate la „Follow us” despre cum sunt afectate zodiile de eclipsa de lună.