Incendiul nu a fost lipsit de alte probleme, întrucât locatarii au devenit agresivi cu pompierii care au vrut să îi evacueze.
Incendiu puternic la mansarda a două blocuri din Craiova
Potrivit Antena3, intervenția pompierilor este îngreunată din cauza hidranților fără presiune. Mai mult, pompierii întâmpină dificultăți și din cauza locatarilor, care se manifestă agresiv față de aceștia.
Focul a izbucnit joi dimineață, în jurul orei 8.00, la mansarda unui bloc din cel mai populat cartier al Craiovei, Craiovița Nouă. Ulterior, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a intensității focului, incendiul s-a extins și la mansarda blocului vecin.
Inițial, pompierii au intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD pentru localizarea și stingerea incendiului.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă
Pompierii nu au avut deloc o misiune ușoară, întrucât hidranții din zonă nu aveau presiune, iar căile de acces sunt extrem de înguste.
Mai mult decât atât, locatarii au devenit agresivi cu pompierii, deoarece forțele de ordine voiau să-i evacueze, iar aceștia se împotriveau. Unul dintre salvatori a primit chiar o palmă de la un locatar.
Potrivit ISU Dolj, din fericire nu s-a înregistrat nicio victimă. O singură persoană a suferit un atac de panică.
Locatarii s-au plâns de intervenţia greoaie a pompierilor, ba chiar unul dintre ei a declarat că un pompier aducea apă de la Kaufland pentru a stinge incendiul.
„Am sunat la pompieri de la 9 fără 20 iar echipele au venit în 10 minute, dar fără apă. De la un apartament focul s-a extins peste tot. Au adus apă din curtea unui Kaufland ”, a spus un bărbat, mator la incendiu.