Ministrul adjunct ucrainen al apărării, Hanna Maliar, a declarat că forţele Kievului au recucerit aproape 2 km pătraţi de teren în ultima săptămână în jurul oraşului Bahmut, din est, care a fost capturat de trupele ruseşti în luna mai după luni de lupte grele.
Ucraina recâștigă teritorii pe fronturile din est și sud
Ucraina a anunțat luni, în cea de a 565 -a zi de război ruso- ucrainean, că trupele sale au recâștigat mai multe teritorii pe fronturile din est și sud în contraofensiva militară lansată în luna iunie împotriva forțelor ruse.
Ministrul adjunct ucrainen al apărării, Hanna Maliar, a declarat pentru televiziunea ucraineană că forţele ucrainene au capturat o parte din satul Opîtne, la sud de oraşul Avdiivka, şi au avut un "succes parţial" în apropierea satului Novomaiorske, din estul regiunii Doneţk.
"Au existat mişcări în apropiere de Opîtne; forţele de apărare (ucrainene) au capturat o parte din această aşezare", a declarat Hanna Maliar, citată de News.ro .
Ea a raportat, de asemenea, "un oarecare succes" în apropiere de Andriivka şi Klişciivka, un sat situat pe o colină la sud de Bahmut şi considerat ca fiind esenţial pentru asigurarea controlului a supra oraşului.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citește și: Cum arată acum locul în care a căzut drona Shahed în România: „A fost încă o noapte albă”
Ministrul german de externe a sosit luni la Kiev
Ministrul german de externe Annalena Baerbock a sosit, luni, la Kiev. Această vizită neanunţată este a patra pe care o face şefa diplomaţiei germane de la începutul războiului.
La sosirea în gara din Kiev, Baerbock a declarat că Germania sprijină "în mod "hotărât" Ucraina în eforturile sale de a adera la Uniunea Europeană, potrivit unei declaraţii de pe site-ul ministerului german.
"Extinderea UE este o consecinţă geopolitică necesară a războiului Rusiei", a spus ea. "În mijlocul ploii de bombe, în faţa tancurilor Rusiei, Ucraina a pornit cu încredere şi hotărâre pe drumul spre Uniunea Europeană", remarcă Annalena Baerbock.
"Cu un curaj şi o determinare enormă, Ucraina apără, de asemenea, libertatea noastră, a tuturor", a subliniat ea. "În timp ce Ucraina se pune în faţa noastră, ea poate conta şi pe noi", arată şefa diplomaţiei germane.