Update Live Ziua 575 de război în Ucraina: Un atac cu rachete rusești a avut loc, joi dimineață, în Ucraina

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 21 sep 2023, 12:58

Un bombardament rusesc a avut loc asupra orașului Kupiansk

Sursa: https://www.facebook.com/zelenskiy.official

Rusia a bombardat orașul Kupiansk

Un Bombardament rusesc a fost lansat asupra orașului Kupiansk. 17 drone au fost distruse de către armata ucraineană.

Atac cu rachete rusești în Ucraina

Mai multe persoane au fost ucise la Herson, în sudul Ucrainei în bombardamentele rusești din această dimineață. Guvernatorul regiunii a declarat că patru răniți au fost transportați la spital, dintre care unul este în stare foarte gravă. Forțele ruse au lansat rachete asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv la Kiev, unde resturile proiectilelor doborâte de sistemul de apărare au avariat un spital şi mai multe case. Zeci

de persoane au fost rănite, în total, în Ucraina, în urma atacului masiv al rușilor.

Orașul Kupiansk a fost bombardat de către armata rusă

Un bombardament rusesc a avut loc asupra orașului Kupiansk, la circa zece kilometri de linia frontului din estul Ucrainei. Din păcate opt oameni au murit, potrivit raportului final furnizat, miercuri, de guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov. „Din păcate, au fost găsite încă două cadavre de civili”, a anunțat acesta pe rețeaua Telegram.

Șase dintre victime sunt bărbați și două femei. Doi dintre civilii uciși erau voluntari care se ocupau de evacuarea oamenilor din zona de luptă- a precizat guvernatorul. Luna trecută, autoritățile ucrainene au cerut populației care locuiește lângă Kupiansk să se evacueze, fiindcă rușii își intensifică  atacurile în zonă.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Update Live Ziua 574 de război în Ucraina: Armata rusă a lovit cu rachete rafinăria de petrol de la Kremenciuk

Armata din Ucraina a distrus 17 drone rusești

Armata ucraineană a distrus peste noapte 17 drone de tip Shahed lansate de armata rusă de invazie- au anunțat, miercuri dimineață, responsabilii militari de la Kiev.

În total, rușii ar fi lansat 24 de drone Shahed – mai afirmă sursele citate, care nu oferă detalii despre consecințele atacului. Pe de altă parte, șeful administrației militare a regiunii Poltava (centru), Dmitro Lunin, a declarat că, în ciuda „funcționării bune” a apărării aeriene, rafinăria de petrol de la Kremenciuk a fost lovită de rachete inamice. „Activitatea fabricii este temporar suspendată”- a adăugat el, precizând că nu au fost raportate victime.

Ucraina a lovit un post de comandă al flotei ruse din Marea Neagră 

Armata ucraineană a anunțat că Forțele ucrainene au lovit miercuri dimineață un post de comandă al flotei ruse din Marea Neagră lângă Sevastopol, în Crimeea, după ce anterior guvernatorul Sevastopolului, instalat de Moscova, a declarat că un atac cu rachete asupra orașului a fost împiedicat, relatează Reuters.

Ucraina nu a oferit alte detalii în afară de faptul că atacul a avut succes.

„În dimineața zilei de 20 septembrie, Forțele Armate ucrainene au lovit cu succes postul de comandă al Flotei Mării Negre a ocupanților de lângă Verhnesadovoie, lângă Sevastopolul ocupat temporar. Slavă Forțelor Armate ale Ucrainei!”, scrie în mesaj. Anterior, guvernatorul Sevastopolului, instalat de Moscova, a declarat că un atac cu rachete asupra orașului a fost împiedicat.

Citește și: Update Live Ziua 573 de război în Ucraina: Incendii devastatoare la Liov după atacul cu drone rusești

Cooperarea dintre Moscova şi Teheran avansează

Cooperarea dintre Moscova şi Teheran atinge „noi culmi”, conform ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, în timpul unei vizite în Iran. „Suntem hotărâți să punem în aplicare întregul set de activităţi planificate, în ciuda opoziției SUA şi a aliaților săi occidentali. Presiunea sancțiunilor asupra Rusiei şi Iranului se dovedește a fi zadarnică, în timp ce cooperarea dintre Rusia şi Iran atinge noi culmi”, a declarat miercuri Şoigu în timpul discuțiilor cu ministrul iranian al Apărării, Mohammad-Reza Ashtiani. Acesta a mai spus că cele două țări sunt pregătite „să ia în continuare măsuri comune pentru a consolida stabilitatea şi securitatea în Orientul Mijlociu”, ținând să precizeze că este încântat să observe că „dialogul Rusia-Iran a fost deosebit de intens în ultima vreme”.