Din câte știm, există exact o singură planetă în sistemul nostru solar- și în galaxie- care găzduiește viață. Și tu te afli pe ea.
Pentru primele 800 de milioane de ani, Pământul a fost mort. Apoi, viața a început să se simtă ca acasă. Timp de peste trei miliarde de ani, formele de viață au contribuit la modelarea propriului lor mediu. Echilibrul energetic al Pământului (cunoscut în mod obișnuit sub numele de climă) și interacțiunile sale cu trilioane de specii reprezintă principalul factor determinant al condițiilor de mediu.
După cum știți, o singură specie- a noastră- este excepțional de bună în a schimba mediul înconjurător pentru a se potrivi cu noi. Problema este că acum ne pricepem prea bine la asta. Tăiem păduri, îndepărtăm munții pentru a ajunge la zăcăminte de minereu, ocupăm pășuni, pescuim mări întregi, creăm și eliberăm substanțe chimice noi și pompăm în sistem cantități uriașe de nutrienți din îngrășăminte. Acestea și multe altele subminează sistemul ascuns de susținere a vieții pe care ne bazăm.
Ce sunt limitele planetare?
Cu aproape 15 ani în urmă, autorul principal al acestui articol a contribuit la crearea a ceea ce se numește "limite planetare" pentru a clarifica daunele pe care le-am făcut.
Am separat nouă procese vitale pentru sistemul Pământului.
Trei se bazează pe ceea ce luăm din sistem:
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
- pierderea biodiversității
- apa dulce
- utilizarea terenurilor.
Celelalte șase provin din deșeurile pe care le aruncăm înapoi în mediu:
- gazele cu efect de seră (care provoacă schimbări climatice și acidificarea oceanelor)
- substanțe chimice care diminuează stratul de ozon
- entități noi (plastic, beton, substanțe chimice de sinteză și organisme modificate genetic care își datorează existența nouă)
- aerosoli
- supraîncărcarea cu nutrienți (azot și fosfor reactivi proveniți din îngrășăminte)
Dacă
ne menținem activitățile la un nivel sigur, exuberanța vieții și procesele proprii ale planetei pot face față. Dar în șase din nouă sisteme vitale de susținere a vieții, am depășit cu mult zona de siguranță. Iar acum ne aflăm în zona de pericol, unde noi- ca și orice altă specie- suntem acum în pericol.În anul 1900, existau aproximativ 1,6 miliarde de oameni- aproape toți săraci.
Poate fi foarte ușor să ne trăim viețile și doar ocazional să zărim realitatea. S-ar putea să fi zburat deasupra unor plantații de ulei de palmier acolo unde era pădure tropicală. Ați văzut înflorirea algelor verzi-albastre sau moartea peștilor. S-ar putea să vă fi întrebat unde sunt toate animalele sau insectele în timpul unei plimbări prin tufișuri.
Dar atunci când facem zoom out și privim suma totală a impactului nostru, povestea este clară. În mod direct, ne mâncăm propriile sisteme de susținere a vieții. Iar acest lucru s-a întâmplat extraordinar de recent. Dacă vom continua, riscăm să declanșăm o schimbare dramatică și potențial ireversibilă a condițiilor de viață.
La fel ca toate celelalte organisme vii, supraviețuim prin utilizarea resurselor Pământului. Cândva am crezut că aceste resurse sunt nelimitate. Dar acum știm că există limite stricte.
Să luăm exemplul apei dulci- esențială pentru viața pe uscat. Dacă pompăm prea multă apă din râuri, lacuri și acvifere pentru agricultură, industrie sau orașe, riscăm să atingem această limită dură. Acest lucru nu este ipotetic- locuri precum India și California sunt aproape de această limită.
Cum putem ști dacă am depășit limitele?
Nu uitați- întreaga civilizație umană, înflorirea culturii, religiei, agriculturii și orașelor- a avut loc doar în ultimii 10-12.000 de ani. Timp de aproximativ 190.000 de ani înainte de aceasta, am fost vânători-culegători nomazi. Ce s-a schimbat?
Clima, în primul rând. Am intrat într-o zonă climatică favorabilă, cu condiții relativ stabile și calde. Au dispărut ere glaciare recurente. Mulți experți cred că există o legătură- climă stabilă, apariția civilizației, deși acest lucru este greu de stabilit cu certitudine.
Ceea ce știm este că putem prospera în aceste condiții. Nu știm cu siguranță că civilizația noastră, așa cum o știm, poate prospera dacă acestea sunt diferite. Am fi nebuni dacă am risca să riscăm să ne împingem limitele de susținere până la punctul de rupere.
Acesta este motivul pentru care noi și mulți alți oameni de știință independenți am muncit atât de mult pentru a dezvolta cadrul limitelor planetare și pentru a-l actualiza pe măsură ce apar noi date științifice.
Condițiile de mediu ale Pământului s-au schimbat de multe ori în lunga sa istorie. Clima este un bun exemplu în acest sens. Știm că Pământul arăta foarte diferit atunci când temperaturile erau mai ridicate sau mai scăzute. Cândva, palmierii creșteau în Antarctica. Aceste oscilații de la o seră la o eră glaciară ne permit să estimăm limita dincolo de care activitățile noastre pot perturba procesul.
Acestea sunt limite, nu praguri. Atunci când trecem de una dintre ele, nu se declanșează un dezastru imediat. Și este foarte posibil ca activitățile noastre să revină de la nesiguranță la siguranță. Am făcut-o deja în anii 1990, când cooperarea internațională a eliminat rapid substanțele chimice care epuizează stratul de ozon și a împiedicat creșterea tot mai mare a găurii periculoase din stratul de ozon.
Citește și: Focar de coronavirus la un spital din București. Medicii trag un semnal de alarmă
Citește și: Disney își dublează investițiile în parcuri
