8 lucruri pe care nu le știai despre aparatul dentar

Author: Oana Picerea
Actualizat: 05 oct 2023, 12:29

Cu toții ne dorim dinți frumoși și aliniați, dar acest lucru nu se întâmplă mereu în mod natural, iar de multe ori ai nevoie de un aparat dentar care să te ajute în acest sens. Indiferent de vârsta la care alegi să porți acest aparat dentar sau motivul pentru care ai nevoie de el, este bine să ai cât mai multe informații înainte de a începe un astfel de tratament de lungă durată. Iată 8 lucruri interesante, pe care s-ar putea să nu le știi despre aparatul dentar:

1. Există mai multe tipuri de aparate dentare

Atunci când vorbim despre îndreptarea dinților, gândul te duce direct la aparatul clasic, cu brackeți metalici. Însă, datorită tehnologiei care avansează constant, pe piață au apărut numeroase alte variante de aparate dentare, fiecare cu diferite beneficii, care mai de care mai atractive. Spre exemplu, aparatul dentar din safir este unul mai puțin vizibil, mai elegant, dar care oferă aceeași rezistență precum cel cu brackeți metalici. Totuși, în ultimii ani au apărut și variante mult mai discrete de atât, precum aparatul dentar Incognito, care se aplică pe suprafața interioară a dinților sau aparatul dentar Invisalign. Acesta din urmă reprezintă o alternativă foarte apreciată în ultima perioadă, care constă într-o serie de gutiere transparente, personalizate în funcție de fiecare etapă a tratamentului. Dar înainte de a alege oricare dintre aceste tipuri de aparate dentare, este necesar să te consulți cu un medic ortodont și să afli mai multe despre preț, acesta crescând direct proporțional cu beneficiile pe care le include fiecare aparat.

2. Aparatul dentar nu îmbunătățește doar aspectul estetic al danturii

Cel mai des ajungi pe scaunul medicului ortodont după ce ai observat că dinții au crescut strâmb, suprapuși sau sunt înghesuiți. Iar toate acestea nu doar că fac ca dantura ta să nu arate frumos, dar împiedică și curățarea corectă, care duce la acumularea bacteriilor și a tartrului, iar mai apoi la apariția cariilor și a afecțiunilor gingivale. Alteori ai nevoie de aparat dentar din cauza spațierii dintre dinți sau pentru că mușcătura nu este corectă, iar acest lucru poate cauza tensiuni la nivelul mușchilor, dificultăți în timpul mestecatului și chiar probleme gastrointestinale.

3. Și adulții pot purta aparat dentar

Conform healthline, nu este niciodată prea târziu pentru a purta aparat dentar. Chiar dacă avem tendința să credem că doar copiii poartă aparate dentare, din ce în ce mai mulți adulți aleg să-și alinieze dinții și să se bucure de o mușcătură corectă, chiar și la vârste mai înaintate.

4. Durata tratamentului ortodontic poate varia

Durata tratamentului ortodontic depinde foarte mult de complexitatea cazului tău și de gravitatea problemelor care se cer a fi corectate. De la un caz la altul, dinții se pot îndrepta într-un an, fie în decurs de 2 sau mai mulți ani. De asemenea, durata tratamentului poate varia și în funcție de aparatul dentar pe care ți-l recomandă medicul ortodont.

5. Aparatul dentar necesită întreținere constantă

Pe toată durata tratamentului, este necesar să mergi la un consult ortodontic periodic, la o lună sau o lună și jumătate, pentru activarea brackeților. În cazul aparatelor dentare invizibile, precum Spark sau Invisalign, vizita la cabinetul stomatologic se va face la 2-3 luni pentru schimbarea gutierelor.

6. Există alimente pe care ar fi bine să le eviți

Atunci când porți un aparat dentar fix, trebuie să ții cont că medicul ortodont îți va recomanda să nu mănânci anumite alimente tari, crocante sau lipicioase, cum ar fi nucile, alunele, fisticul, chipsurile sau caramelele, pentru a nu risca desprinderea brackeților.

7. Igiena orală corectă este foarte importantă

Indiferent de tipul de aparat dentar pe care îl alegi, rigurozitatea cu care realizezi igiena orală, pe tot parcursul tratamentului, este foarte importantă. De ce? Pentru că resturile alimentare pot rămâne cu ușurință blocate în multe locuri, între brackeți sau sub sârma de susținere a aparatului, iar acest lucru duce la creșterea riscului apariției cariilor dentare, a petelor galbene și a inflamării gingivale. Din acest motiv, în timpul tratamentului cu aparat dentar, curățarea dinților este necesară după fiecare masă, chiar și după gustările din timpul zilei.

8. După finalizarea tratamentului, ai nevoie de o perioadă de menținere

Gutiera de contenție este ultima etapă a tratamentului ortodontic, iar purtarea acesteia imediat după îndepărtarea aparatului dentar este absolut necesară. Această gutieră păstrează rezultatul obținut, deoarece în primele luni după ce aparatul dentar a fost dat jos, riscul de a recidiva este mare.

În cele din urmă, aparatul dentar este o soluție eficientă pentru a obține o dantură frumoasă și corect aliniată. Iar dincolo de aspectele estetice, acesta aduce beneficii suplimentare pentru sănătatea danturii tale.

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.