FCSB vrea campionatul! Cei 5 jucători pe care se bazează Charalambous

Autor: Ana Filip
Actualizat: 10 oct 2023, 19:06

Lupta pentru cucerirea titlului în Liga 1 este una în care este implicată, ca de obicei, și FCSB. Echipa care își dispută meciurile de acasă pe stadionul Steaua și pe Național Arena pare a fi mai închegată decât în ultimii ani, astfel că fanii sunt extrem de optimiști cu privire la șansele favoriților lor la câștigarea campionatului. Multe dintre speranțele suporterilor se bazează pe cinci jucători care au un impact semnificativ de fiecare dată când sunt pe teren. 

În cine își pun toate speranțele fanii FCSB

1. Ștefan Târnovanu - devenit titular de drept, portarul în vârstă de 23 de ani a dat siguranță echipei în sezonul precedent și continuă să fie un goalkeeper care se face remarcat prin reflexe, dar și prin abilitățile excelente de coordonare a defensivei roș-albastre. Târnovanu s-a impus în fața lui Andrei Vlad și, dacă va continua să joace la fel de bine ca până acum, ar putea să își conducă echipa spre titlul așteptat de către fani încă din 2015.

2. Darius Olaru - mijlocașul central în vârstă de 25 de ani este unul dintre cei mai buni jucători ai FCSB nu doar în acest sezon, ci chiar în ultimii ani. Pare doar o chestiune de timp până când Olaru va reuși să prindă un transfer important în străinătate, însă pentru moment fanii nu pot decât să spere că el va rămâne la echipa lui Elias Charalambous măcar până în vară. Prin golurile și pasele decisive pe care le oferă, Olaru poate fi secretul roș-albaștrilor în lupta pentru titlu.

3. Adrian Șut - un alt mijlocaș interesant, despre care s-a spus că a stârnit interesul cluburilor de peste hotare este Adrian Șut. În vârstă de 24 de ani, fotbalistul adus de la Academica Clinceni este un om important la centrul terenului, pentru echipa care are cota 1,65 la câștigarea campionatului, la pariuri pe Liga 1 - FCSB speră doar ca Șut să fie apt de joc în mod constant, deoarece fotbalistul originar din județul Bihor a avut de suferit de pe urma accidentărilor, de-a lungul carierei sale.

4. Florinel Coman - dacă vrea să termine peste principalele contracandidate la câștigarea titlului, respectiv CFR Cluj (cota 3,00), Rapid (cota 9,00) și CS Universitatea Craiova (cota 11,00), FCSB are nevoie de un Florinel Coman în formă maximă, pe parcursul sezonului. Coman a avut un start de sezon fulminant și promite să se transforme, în sfârșit, într-un fotbalist care să își merite porecla Mbappe de România.

5. Andrea Compagno - atacantul italian este un adevărat goleador și, deși patronul Gigi Becali a căutat să îl vândă, reprezintă un om esențial în angrenajul formației lui Charalambous. Pentru a putea să câștige titlul, FCSB are nevoie de un vârf serios, iar Compagno este un astfel de jucător. Rămâne de văzut dacă italianul va fi păstrat la echipă și din iarnă, însă fanii cu siguranță speră ca el să nu plece, mai ales că FCSB a dus mult timp lipsa unui atacant pe care să se poată baza.

În concluzie, FCSB are câteva argumente importante în lupta pentru titlu, iar cotele oferite de către bookmakeri dovedesc perspectivele excelente și forma bună a roș-albaștrilor. Mizează și tu pe FCSB, în baza unui buget stabilit în mod responsabil, ținând cont și de potențialele schimbări ale cotelor.