Calendar ortodox 20 octombrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Gherasim din Kefalonia, sfântul ce îi poate vindeca pe cei ce se luptă cu boli psihice.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 20 octombrie!
Calendar ortodox 20 octombrie 2023
Sărbătoare 20 octombrie. Sfântul Gherasim din Kefalonia este pomenit în fiecare an la data de 20 octombrie, dar și la data de 16 august în calendarul ortodox.
Sfântul Gherasim din Kefalonia a s-a născut în anul 1508, într-un sat din Peloponez, într-o familie înstărită, de nobili. Acesta a decis să urmeze calea lui Dumnezeu încă de la o vârstă fragedă, atunci când s-a călugărit în insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare în Muntele Athos.
Deși acesta a trăit o perioadă îndelungată la Ierusalim, Sfântul Gherasim din Kefalonia a decis în anul 1555 să se ducă în Kefalonia, unde și-a petrecut următorii cinci ani într-o peșteră. În anul 1560, acesta s-a mutat în Omala, loc în care a restaurat o veche biserică închinată Adormirii Maicii Domnului, dar a și construit o mănăstire de maici.
Faptele sale de bine au fost recunoscute de Dumnezeu, iar acesta i-a oferit Sfântului Gherasim din Kefalonia darul de a vindeca oamenii, fiind cunoscut pentru aceste puteri ale sale. Sfântul Gherasim din Kefalonia s-a stins din viață la 15 august 1579 și este celebrat de două ori de către credincioși.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Sărbătoare 20 octombrie
Canon de rugăciune pentruSfântul Gherasim din Kefalonia, sărbătorit pe 20 octombrie în calendarul creștin
Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune.
Vezi, Sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale.
Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciţi.
O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiaţi.
La tine venim, Sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem. Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc.
Roagă-te pentru noi, Sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu Îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.