Nepoții i-au salvat căsnicia lui Constantin Enceanu. „M-am liniștit când fiica mea, Cătălina, mi-a dăruit doi nepoți”

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 20 oct 2023, 14:09

Constantin Enceanu este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară din țară, iar cea mai mare susținătoare a sa este chiar soția lui, Angela.

Principalul susținător al lui Constantin Enceanu în cariera sa muzicală este chiar soția lui, Angela, cu care are o căsnicie de peste trei decenii, însă deși conexiunea dintre cei doi este una incredibilă, a existat un moment vulnerabil în relația celor doi, în care artistul se gândea la divorț

Citește și: Cele mai frumoase melodii populare cântate de Constantin Enceanu

Nepoții i-au salvat căsnicia lui Constantin Enceanu

Constantin Enceanu se poate mândri cu o carieră muzicală de invidiat, dar și cu o căsnicie de peste 30 de ani cu frumoasa sa soție, Angela. Soția sa este cea ce l-a susținut pe parcursul întregii cariere, fiind alături de el înainte ca publicul din România să îl cunoască pe cel ce duce mai departe folclorul românesc.

Luna martie din anul 1985 a fost cea în care Constantin Enceanu și Angela s-au cunoscut, iar în decursul a doar câteva luni, interpretul de muzică populară și-a dat seama că a găsit femeia ce vrea să îi fie aproape tot restul vieții, astfel că în luna august a aceluiași an, Constantin Enceanu a plecat într-o excursie alături de Angela, moment în care a cerut-o în căsătorie.

Căsătoria a fost planificată la scurt timp după logodnă, iar cum cei doi își doreau o familie numeroasă, la doi ani după ce și-au unit destinele, Constantin Enceanu și Angela au devenit părinții Cătălinei, care este singurul copil al longevivului cuplu. Deși păreau că au o viață perfectă, Constantin Enceanu și soția lui, Angela, au trecut prin câteva momente dificile, luând în considerare să divorțeze. 

Motivul pentru care cei doi erau să ajungă în pragul divorțului era că Angela nu își mai dorea un alt copil, fapt ce l-a afectat foarte tare pe interpretul de muzică populară, însă totul avea să se schimbe când fiica lui, Cătălina, avea să îi aducă pe lume nepoții. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„N-am să o iert toată viața pentru asta. Soția mea nu a vrut să îmi facă al doilea copil. Am vrut să divorțez, ea a vrut doar un singur copil. M-am liniștit când fiica mea, Cătălina, mi-a dăruit doi nepoți. Îmi doream viața de familie cu doi copii, voiam să văd casa plină.”, a declarat interpretul de muzică populară în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Afacerea cu care Constantin Enceanu a dat lovitura: Ce avere are și câți bani cere artistul pentru o oră de cântat

Care este relația dintre Constantin Enceanu și nepoții săi?

Constantin Enceanu este un soț, tată și bunic fericit, iar acesta a ajuns să aibă familia numeroasă pe care și-o dorea din momentul în care a cunoscut-o pe Angela. Cătălina este singurul copil al îndrăgitului interpret de muzică populară, iar aceasta i-a făcut o mare bucurie în momentul în care l-a făcut mândrul bunic a doi nepoței.

Interpretul de muzică folclorică recunoaște că Sofia și Alexandru, cei doi nepoți ai lui, l-au făcut să se simtă ca la 30 de ani, perioadă în care era plin de energie și viață.

„Până nu demult, Alex dormea doar cu buni și acum mi-a spus că vrea să doarmă cu mine și asta m-a mirat.  Soției îi e puțin ciudă că, până acum la 7 ani, ea a stat cu el și acum spune că e băiețel mare și doarme cu mine.  Iar eu sunt foarte mândru că el a venit să doarmă cu mine. Pentru noi, nepoții reprezintă totul.  Îmi dau viață, îmi dau putere, parcă m-au resetat. O iau din nou, cu aceeași dorință și poftă de viață, ca la 30 de ani”, a declarat artistul, potrivit wowbiz.ro

Deși cei doi îl fac foarte fericit pe artist și adesea Constantin Enceanu le face toate poftele celor mici, interpretul spune că nu cedează atât de greu în fața celor mici, Angela fiind cea care le ia partea în majoritatea situațiilor. Artistul crede că cel mai bine este să existe un echilibru între el și soția lui, astfel încât unul să fie mai dur cu ei și altul puțin mai permisiv.