Băiețelul celebrei Paris Hilton, luat peste picior de internauți. Care este motivul și ce replică le-a dat moștenitoarea imperiului Hilton răutăcioșilor: ”Doare mai mult decât pot descrie în cuvinte”

Autor: Diana Bostan

Paris Hilton a răspuns comentariilor răutăcioase la adresa bebelușului său

Sursa: Instagram- Paris Hilton

Paris Hilton s-a săturat de atacurile din mediul online. Ultima poză postată alături de bebelușul ei, Phoenix Barron, a stârnit un val de reacții negative în mediul online.

De-a lungul timpului, celebra Paris Hilton a fost criticată pentru unele gesturi sau pentru stilul său vestimentar. Moștenitoarea imperiului Hilton nu a ținut niciodată cont de comentariile răutăcioase, însă acest lucru nu este valabil atunci când vine vorba de bebelușul ei.

Bebelușul lui Paris Hilton a fost luat peste picior de internauți

Diva a fost asaltată de comentarii răutăcioase după ce a postat o fotografie cu bebelușul ei în vârstă de nouă luni, Phoenix Barron.

Internauții au observat faptul că bebelușul lui Paris și al afaceristului Carter Reum, ar avea circumferința capului mai mare decât în mod normal. Dacă unii doar s-au amuzat pe seama acestui lucru, alții s-au gândit că poate bebelușul are niște probleme de sănătate.

Citește și: 3 vedete care au apelat la mame surogat. „Am încercat mult înainte, le-am spus tuturor şi nu s-a întâmplat. Este foarte greu şi deprimant‟

E deja cu un cap înaintea tuturor”, ”Este un cap uriaș” sau ”Arată de parcă nu a mai ținut un copil în brațe înainte. Arată așa forțat”, sunt doar o parte din comentariile răutăcioase la adresa micuțului în vârstă de nouă luni.

În urma numărului mare de comentarii răutăcioase, Paris Hilton a decis să șteargă o parte din ele, în timp ce alte persoane au rămas șocate de faptul că unii adulți pot face asemenea glume pe seama unui bebeluș.

Paris Hilton a decis să răspundă comentariilor urâte la adresa bebelușului său

Sătulă de avalanșa de comentarii răutăcioase și de presupunerile din mediul online, Paris a decis să le dea replica celor ce au glumit pe seama bebelușului său. Diva a ținut să menționeze faptul că cei care fac asta sunt niște oameni cu adevărat bolnavi.

”Îngerul meu este perfect sănătos. Și da, ar trebui să fie doctor, are un creier dezvoltat”, au fost doar unele dintre replicile date de Paris Hilton în mediul online. Vedeta nu a menționat niciodată că micuțul ar suferi de ceva, fiind extrem de atentă la creșterea și la sănătatea micuțului Phoenix.

Citește și: Artista internațională, Paris Hilton, a anunțat nașterea primului său copil

Trăind în lumina reflectoarelor, vedeta se aștepta și la astfel de comentarii, însă faptul că oameni în toată firea aduc comentarii negative legate de aspectul fiului său este ceva de neacceptat.

”Doare mai mult decât pot descrie în cuvinte. Am lucrat atât de mult să construiesc un mediu unde să predomine dragostea, respectul și acceptare, iar eu aștept același lucru în schimb. Dacă nu-mi postez copilul, lumea spune că nu sunt o mamă bun, iar dacă îl postez sunt unii oameni cruzi și răutăcioși. Sunt o mamă mândră, iar bebelușul meu este perfect sănătos, adorabil și angelic”, a fost replica dată de celebra Paris Hilton, într-o postare pe contul său de Instagram.

Vedeta a menționat faptul că Phoenix este întreaga ei lume și că a fost cea mai mare binecuvântare din viața ei. Aceasta speră că oamenii pot fi mai blânzi și mai empatici cu cei din jurul lor.

Paris Hilton și Carter Reum s-au căsătorit în anul 2021, iar nunta a fost una de poveste, o nuntă la care au luat parte bogații planetei, dar și nume mari de la Hollywood. Cu toate acestea, bebelușul lui Paris Hilton și al lui Carter Reum a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat, în urmă cu nouă luni.

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.