Nehir Erdogan are 43 de ani și este considerată una dintre cele mai talentate și expresive actrițe ale Turciei. În cele două decenii de carieră această a fascinat publicul cu roluri magistral interpretate în seriale și filme de excepție care i-au adus mari succese, dar și notorietate. Dincolo de platourile de filmare, talentată actrița nu a avut parte de aceeași reușită și pe plan personal, deoarece a trecut printr-un mariaj eșuat, iar în prezent este singură.
Nehir Erdogan, eroina producției Melek, surprinsă în ipostaze uluitoare în mediul online
Nehir Erdogan s-a născut în anul 1980, în Izmir, unde a crescut și a studiat până la vârstă majoratului, când a decis să plece în Istanbul pentru a-și continuă studiile.
În anul 2003, Nehir Erdogan a debutat pe platourile de filmare ale producției Hababam Sınıfı Merhaba, care a reprezentat primul pas către carieră strălucită de astăzi. Pentru că a demontrat un talent desăvârșit, actrița a început să primească din ce în ce mai multe roluri ce i-au adus notorietate și pe plan internațional, devenind tot mai cunoscută și apreciată.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dincolo de platourile de filmare, Nehir Erdogan nu a avut parte de același succes deoarece a trecut printr-o căsnicie eșuată și în prezent este tot singură. De curând, celebra actrița a publicat un scurt clip video pe contul ei de socializare, în care și-a făcut apariția într-o stare nu tocmai bună, iar fanii săi au picat pe gânduri, crezând că aceasta are probleme de sănătate.
„Cea mai mare așteptare a mea de la viață este că ea să fie normală. Să alergăm, alergăm, alergăm pentru o lume mai bună.”, a scris actrița Nehir Erdogan pe contul ei de Instagram.
Citește și: Ce studii are Nehir Erdoğan: Părinții săi au sfătuit-o să se orienteze către domeniul economic