Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, a facut dezvăluiri inedite, la 40 de întrebări cu Denise Rifai! “Mama este doar una! Nu poate fi înlocuită de nimeni!”

Autor: Diana Tilă
Actualizat: 13 nov 2023, 23:12

Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, a dezvăluit momente inedite și emoționante într-o apariție specială la emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai" de aseară, difuzată la Kanal D.

În timpul interviului, legendarul sportiv român a împărtășit povești din viața sa personală și din cariera sa sportivă uluitoare.

Citește și: Mihai Leu a stat 36 de ore ascuns într-o ladă. Care a fost motivul? Primul campion mondial al României la box profesionist a spus adevărul la „40 de întrebări cu Denise Rifai” 

Mihai Leu, dezvăluiri inedite la “40 de întrebări cu Denise Rifai” 

Mihai Leu, în vârstă de 54 de ani, a început să se implice în sport de mic, parcurgând o serie de discipline, precum înotul și tenisul, înainte de a descoperi pasiunea sa pentru box la doar 9 ani, în urma unei întâmplări cu un coleg. Cu privire la alegerea sa de a face istorie în box, el a mărturisit:

"Antrenorul pe care îl aveam la tenis, si care era plecat în ziua în care am avut acea problemă cu colegul meu, a venit, după o perioadă, în sala de box, si mi-a spus să vin înapoi

la tenis, pentru că e păcat să nu continui. Dar mi-a placut foarte mult boxul și am ramas în sala de box”.

După absolvirea liceului, Mihai Leu a ajuns la Institutul Național de Educație Fizică și Sport din București, însă nu și-a finalizat studiile atunci, deoarece a părăsit țara. După Revoluția din '89, când s-a întors în România, a reluat studiile la Timișoara. Deși pentru mulți sportivi de performanță, obținerea unei diplome universitare pare dificilă, din cauza antrenamentelor și competițiilor constante, Mihai Leu a dorit să obțină o diplomă de studii superioare.

Cu toate acestea, el a dezvăluit că a fost aproape să repete un an din cauza implicării sale în box.

Citește și: Mihai Leu, nevoit să-și schimbe numele! Campionul a povestit care a fost, de fapt, motivul pentru care a devenit cunoscut sub numele de Michael Lowe

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

“Țin minte că în facultate a fost acea mică problemă la box, dar probabil că domnul profesor era cumva deranjat de faptul că nu am fost la cursuri, dar chiar nu puteam să merg, fiind tot timpul la pregătire. Boxam, în general, în Germania, în perioada aceea. (…) Cred ca a fost folositoare (absolvirea facultății – n.r.) ca experiență”,  a raspuns Mihai Leu la iîntrebarea adresată de catre jurnalista Denise Rifai “La ce i-a folosit diploma de facultate unui campion Mondial”.

Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, și-a lăsat amprenta în istoria sportului, reușind să devină campion fără să cunoască înfrângerea în cele 28 de meciuri profesioniste pe care le-a disputat, dintre care 10 le-a câștigat prin knockout. În 2021, numele său figura pe locul 8 în clasamentul sportivilor neînvinși din toate timpurile.

În timpul interviului, Mihai Leu a vorbit și despre visele sale.

Înainte de a pleca la Campionatul Mondial din Cuba, el visa să câștige o medalie, indiferent de tip, dar să fie o recompensă pentru munca sa. Cu privire la visul de a deveni campion mondial la profesioniști, Mihai Leu a spus:

“(…) Înainte să plec la Campionatul Mondial din Cuba, visam la o medalie, indiferent de care, dar să fie o medalie. (…) Nu știu exact dacă am crezut vreodată că pot să devin campion mondial la profesioniști, sau nu, dar știu că întotdeauna am visat (…) să devin campion, dar nu știam exact ce fel de campion”.

Citește și: Cancerul, cea mai dură lovitură pentru Mihai Leu. Celebrul sportiv a vorbit despre perioada în care a fost diagnosticat cu cea mai grea boală

Un moment deosebit de emoționant a fost când Mihai Leu a fost întrebat dacă îi simte dorul mamei, care a decedat la vârsta de 59 de ani din cauza unui accident vascular, când el avea 39 de ani și era campion mondial retras, neînvins. Mama sa nu a fost niciodată prezentă la meciurile sale, nici măcar nu urmărea competițiile la televizor, deoarece nu putea să-l vadă pe fiul său primind lovituri. Cu o voce copleșită de emoție, Mihai Leu a mărturisit:

“Nu cred că se poate spune asta… este ceva incredibil!  Aș da orice să putem sta câteva minute de vorbă. Îmi este extrem de dor de ea și am avut o relație foarte bună cu mama mea. N-a fost niciodată la meciuri pentru că știu că ar fi durut-o pe ea mai tare decât mă durea pe mine, în ring. (…) Mama este doar una! Nu poate fi înlocuită de nimeni!”.