O adevărată tragedie s-a petrecut, luni dimineață, în județul Galați, pe DN25 spre Tecuci. Un șofer în vârstă de 56 de ani a intrat cu mașina pe contrasens și a lovit în plin un microbuz. În urma accidentului deosebit de grav a fost activat Planul Roșu de intervenție.
Tragedie cu 11 victime într-un accident petrecut pe DN25
În mașina condusă de șoferul în vârstă de 56 de ani se aflau patru persoane, în timp ce în microbuz se aflau șapte pasageri.
Daria, o tânără în vârstă de 17 ani și tatăl acesteia, în vârstă de 45 de ani, au decedat pe loc. Medicii ajunși de urgență la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cele opt victime transportate la spital au suferit leziuni, însă sunt în afara oricărui pericol. Accidentul a fost unul extrem de violent, imaginile rezultate din urma impactului fiind greu de privit chiar și de salvatori.
Martorii susțin că porțiunea respectivă de drum este una extrem de periculoasă
La fața locului s-au prezentat zeci de echipaje medicale. ” Au fost zece echipaje medicale. S-au constatat 11 victime, în urma unui eveniment rutier, din păcate trei decedate- două femei și un bărbat- și o victimă de cod roșu”, susține Eugen Chiriță, reprezentant SMURD
Galați.Din primele informații, viteza ar fi reprezentat unul dintre motivele principale ce au dus la producerea accidentului rutier. Șoferul în vârstă de 56 de ani nu ar fi adaptat o viteză corespunzătoare în curba extrem de periculoasă.
Localnicii susțin că acea curbă este periculoasă și că șoferii nu se adaptează la viteză. ” Să știți că e periculoasă, dar nici șoferii nu se adaptează la viteză, mai ales în curbă. O iau ca nebunii, ți-e și frică să traversezi”, a spus un localnic pentru observatornews.ro.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, aceștia continuând cercetările pentru a afla în ce circumstanțe s-a produs accidentul rutier.