Patrick a revenit în ”Casa Iubirii”. După ce a fost eliminat și după ce relația sa cu Nona a eșuat, tânărul este gata să-și încerce, din nou, norocul în dragoste.
Fetele au fost în extaz la vederea lui Patrick
Forfotă mare în cele două case. După plecarea lui Laurențiu în gală, fetele au fost nerăbdătoare să-l cunoască pe noul băiat. Spre surprinderea acestora, Patrick este cel care a pășit în casa fetelor. Acesta nu a venit cu mâna goală, ci cu câte un trandafir roșu pentru fiecare fată.
Printre cele mai uimite de venirea lui Patrick a fost Cristina. ” Ți-am simțit lipsa ”, i-a spus Patrick Cristinei, iar aceasta la strâns puternic în brațe. Fiind respinsă de Cosmin, Julia a cerut un băiat nou și susține că Patrick ar putea fi exact pe placul ei: ” E fix ce am cerut eu”.
Băieții au căzut pe gânduri în momentul în care au auzit cât sunt de entuziasmate. Radu și Cosmin au încercat să ghicească cine ar putea fi noul concurent, însă nu le-a trecut prin cap că acesta ar putea fi un fost concurent.
Pentru cine a revenit Patrick în ”Casa Iubirii”
”Sunt emoționat, nu chiar ca în prima zi, dar am emoții destul de mari, îmi bate inima ca la iepure, dar sunt bine. Cu aceleași gânduri, sper să-mi iasă de data asta. În emisiune mi-a reușit, chiar și afară, dar până într-un punct. Nici mie nu-mi vine să cred că m-am întors la voi. Sunt mai pornit ca niciodată să dau tot ce e mai bun din mine și să cunosc pe cineva care poate fi pe gustul meu ”, a mărturisit Patrick.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Din imaginile primite pe conexiune, băieții au fost de părere că noul concurent a venit pentru Bianca, însă acest lucru nu l-a speriat pe Ionuț, acesta fiind de părere că băiatul respectiv nu ar avea vreo șansă. Întrebat de Bianca pentru cine a venit, Patrick a dezvăluit faptul că nu a venit pentru cineva anume, ci vrea să le cunoască pe toate, în special pe fetele noi.
Patrick: Pentru Cristina am venit, sora mea.
Bianca: Eu sunt șocată că ai venit. Multe fete au vrut să te cunoască. S-au schimbat multe, s-au întâmplat multe. Regreți că ai plecat?
Patrick: Jur că nu regret că am plecat. Dacă nu aș fi făcut-o, aș fi rămas cu un regret. Eu cântăream foarte mult situația și simțeam că trebuia să ofer mai mult decât puteam eu acum(referitor la relația cu Nona).
Patrick a dezvăluit faptul că a mai coborât nivelul de vârstă și că nu-și dorește o familie în acest moment. Acesta vrea să simtă chimie și să găsească pe cineva ca și el. Deși Patrick nu a venit pentru cineva în mod special, fetele au remarcat faptul că Juliei i s-au aprins călcâiele după Patrick.
Concurentul susține că toate fetele sunt faine și nu vrea să se mai arunce în cuvinte de data asta. Rămâne de văzut către cine se va îndrepta Patrick și dacă Julia va face pași spre el.