Mesajul emoționant postat de Denise Rifai după moartea Ronei Hartner: ”Înțelegem de ce a vrut să-și petreacă ultimul an cu fiica ei” Ce mărturisiri tulburătoare i-a făcut artista prezentatoarei

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 23 nov 2023, 16:43

Rona Hartner în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”

Sursa: Captură KANAL D „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Vedetele din România sunt în stare de șoc după moartea Ronei Hartner. Cei ce au cunoscut-o au ținut să transmită condoleanțe familiei, printre acestea și Denise Rifai, celebra prezentatoare a emisiunii ”40 de întrebări” de la Kanal D.

Rona Hartner s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, răpusă de o boală nemiloasă. În luna iulie a acestui an, Rona Hartner a fost invitată în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, acolo unde a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare.

Denise Rifai a postat un mesaj emoționant după moartea Ronei Hartner

Rona Hartner a lăsat un gol imens în viețile celor care au cunoscut-o ca om, dar și ca artist.

Vedete precum Dan Negru, Ozana Barabancea și Denise Rifai au postat mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Prezentatoarea emisiunii ”40 de întrebări”, Denise Rifai, și-a dorit extrem de mult ca Rona Hartner să fie prezentă în platoul emisiunii sale, lucru care s-a și întâmplat în luna iulie a acestui an.

Citește și: Cine a fost Rona Hartner. Detalii despre viața și cariera sa! Iată care au fost cele mai importante roluri jucate de regretata artistă

Denise Rifai o descrie pe Rona Hartner ca fiind o femeie tonică, frumoasă și curajoasă. Vedeta susține că artista iubea viața și că a luptat până în ultima clipă pentru ea. În cadrul emisiunii ”40 de întrebări”, Rona Hartner a dezvăluit faptul că vrea să petreacă acest an cu fiica sa, iar acum prezentatoarea Kanal D a înțeles de ce. Denise Rifai a transmis condoleanțe familiei, însă este conștientă de faptul că vorbele nu vor putea alina suferința fiicei sale și a familiei artistei.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

”Mi-am dorit atât de mult emisia cu Rona și m-am bucurat atât de tare că am cunoscut-o și am realizat împreună acest interviu atât de spectaculos! O femeie frumoasă și tonică și bravă! O mare luptătoare! și o mare iubitoare de viață, de dragoste

și de frumos! O viață de film trăita într-o viață nedrept de scurtă! Acum înțelegem de ce și-a dorit atât de mult să-și petreacă acest ultim an împreună cu fiica ei! Rona, Te Iubim! Și vei rămâne cu noi, în inima noastră, întotdeauna! Condoleanțe familiei! Este o durere mare! Foarte mare, ce nu văd cum și-ar putea găsi alinare”, a scris Denise Rifai, într-o postare pe contul său personal de Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Denise Rifai (@denise.rifai)

Rona Hartner susținea în cadrul emisiunii ”40 de întrebări” că este o supraviețuitoare

Rona Hartner este o cunoscută actriță de teatru și de film, care s-a făcut remarcată în mod special peste hotare. În ciuda succesului său, artista a fost diagnosticată cu cancer, o boală nemiloasă ce avea să o răpună la vârsta de 50 de ani. Într-o ediție a emisiunii „ 40 de întrebări cu Denise Rifai ”, moderată de Denise Rifai și difuzată exclusiv la Kanal D, invitată a fost Rona Hartner. 

Citește și: Ce a făcut Rinda, sora Ronei Hartner, după ce a anunțat că artista s-a stins din viață: ”Lumea va fi mai săracă” Familia este îngenuncheată de durere

„Sunteți o supraviețuitoare?”, este întrebarea cu numărul 12, adresată de Denise Rifai.

„Da, sigur! Cred că sunt o supraviețuitoare fiindcă îmi place să învăț. Eu când am avut perioade în care poate nu am jucat într-un film a trebuit să mă duc să văd de altceva, de fiecare dată când ajungeam la o școală îmi plăcea să o iau de la capăt, să fiu elevă, și chestia asta face că eu sunt o supraviețuitoare și că sunt o persoană care se descurcă în toate situațiile pentru că îmi place să învăț. Și din greșelile mele învăț, darămite din ceea ce poate să-mi partajeze cineva! 

Cred că sunt o creatoare mai mult decât o supraviețuitoare, pentru că nu fac dintr-o disperare, le fac din ideea că am niște talanți și trebuie să-i fructific, n-am dreptul să-i las să moară, să dispară”, a răspuns Rona Hartner.