Rona Hartner s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani. Vocea inconfundabilă și stilul unic au făcut din româncă o artistă îndrăgită atât în România, cât și-n Franța.
Artista Rona Hartner a cucerit mulți bărbați celebri cu vocea ei
Pasiunea pentru muzică a moștenit-o încă din copilărie, iar peste ani a reușit să-l cucerească cu vocea sa pe însuși David Lynch.
Zvonurile unei posibile legături au apărut între cei doi, însă Rona Hartner a dezvăluit în cadrul emisiunii ” 40 de întrebări cu Denise Rifai ”, faptul că nu s-a pus problema unei legături amoroase între cei doi, acesta fiind căsătorit și având copii.
”Am cucerit mulți bărbați celebri, pur și simplu cu talentul, cu vocea, dar nu m-am lăsat eu cucerită. Nu știu de ce am făcut chestia asta. David Lynch nici nu a fost cazul, era căsătorit, avea vreo cinci copii”, a
mărturisit artista cu câteva luni în urmă, în cadrul emisiunii ” 40 de întrebări cu Denise Rifai ”.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Rona Hartner a fost o femeie fidelă în relațiile sale
Artista a dezvăluit în cadrul emisiunii faptul că în ciuda propunerilor și a bărbaților din jurul ei, aceasta a fost o persoană fidelă în relațiile pe care le-a avut. În perioada în care a colaborat cu David Lynch, Rona Hartner era căsătorită cu dansatorul argentinian Rocco Sedano.
Regretata Rona Hartner mărturisea faptul că a cucerit mulți oameni, dar nu s-a lăsat cucerită.
”Erau foarte multe vedete din Franța care mă urmăreau cu elicopterul să fiu iubita lor o singură noapte. Există multă fascinație în jurul unui artist, cu vocea, cu talentul, dar nu trebuie să utilizezi niciodată chestia asta pentru un profit personal. E ca și cum ai fura oamenii și-i bagi într-o fascinație, dar fascinația aia nu ești tu. Și am încercat întotdeauna să le arăt oamenilor cum sunt eu ca să nu se îndrăgostească de personajul meu ”, a mărturisit Rona Hartner în cadrul emisiunii.
Rona Hartner s-a stins din viață într-un spital din Franța, pe data de 23 noiembrie 2023, și va fi condusă pe ultimul drum vineri, pe data de 1 decembrie, de Ziua Națională a României.