Evenimentul de lansare a Sistemului de Garanție-Returnare a avut loc joi. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost prezent la eveniment, unde a ținut și un discurs.
În ce constă Sistemul de Garanție-Returnare. Ce trebuie să știe românii
Nicolae Ciucă a transmis că în fiecare an, în România, se generează în medie aproximativ 116 kg de ambalaje per locuitor, din care se reciclează mai puțin de jumătate.
„Este important să spunem că în fiecare an, în România, conform datelor statistice, avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deşeuri, pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate. De asemenea, tot din date ştim că în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje, ceea ce înseamnă într-un an de zile mai mult de 1500 de tone, ceea ce este foarte mult.
Nicolae Ciucă a subliniat că există o normă europeană potrivit căreia, până în 2025, 77% din PET-uri trebuie să fie colectate și reciclate, iar până în 2027, acest procentaj trebuie să crească la 90%.
Astfel, proiectul își propune să adopte o abordare prietenoasă cu mediul și să maximizeze colectarea deșeurilor.„ Din discuţiile pe care le-am avut cu specialişti în domeniu, de la Ministerul Mediului, acest proiect este destinat să acopere colectarea şi reciclarea a aproximativ 7 miliarde de pet-uri pe an, ceea ce este foarte foarte important atât pentru mediu cât şi pentru economie. Ştiu că prin acest demers, dincolo de menirea aceasta de a face şi a conştientiza ca fiecare dintre noi să avem o abordare cât se poate de prietenoasă cu mediul şi prin demersurile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să putem să contribuim la acest proiect şi să putem să ne bucurăm de o Românie mai curată, asigurăm şi un proiect important în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat ”, a mai spus Ciucă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cât vor plăti acum românii pentru sticlele de băutură
Cumpărătorii vor suporta o majorare de 50 de bani pentru fiecare sticlă de băutură achiziționată. După consumarea conținutului, aceștia vor putea restitui ambalajul la unul dintre punctele de returnare ale comercianților pentru a primi suma respectivă înapoi. Nu va fi necesară prezentarea unei chitanțe, iar banii pot fi recuperați fie în numerar, fie sub formă de vouchere de cumpărături.
Este important de menționat că sticlele de lapte, iaurt sau ulei, precum și "bag în box-urile" nu sunt incluse în acest program.
Citește și: Arderea deșeurilor, interzisă! Ce amenzi riscă românii care stau la casă, dacă încalcă această lege
Supermarketurile au introdus deja propriile automate de reciclare în urmă cu doi ani, echipate cu scannere adaptate pentru noile etichete.
Toate sticlele de apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase vor fi marcate cu acest logo. Cel mai probabil, acestea vor fi disponibile pe rafturi începând cu luna ianuarie. Primele ambalaje ce vor apărea pe piață cu noul logo vor fi cele de tip PET, datorită procesului de producție mai rapid.
În satele în care nu sunt instalate astfel de sisteme, localnicii vor putea preda direct recipiente vânzătorului.