Artista este extrem de prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei care o urmăresc aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele pozitive, cât și pe cele mai puțin plăcute. Theo Rose s-a confruntat cu o situație dificilă și a recunoscut faptul că nu a învățat deloc din greșelile făcute în trecut.
Theo Rose recunoaște că nu a învățat din greșeli
Artista și-a dezvăluit gândurile și sentimentele în fața publicului ei, spunând că această perioadă este extrem de dificilă pentru ea, cauza principală fiind orele multe și intense de muncă.
Theo Rose a subliniat faptul că se confruntă cu aceeași provocare în fiecare an, simțindu-se mereu presată, și exprimându-și dorința ca această perioadă aglomerată să treacă cât mai repede. Artista se împarte între filmări, concerte, repetiții și viața de mămică.
„M-am mai adunat, m-am mai îndreptat de umeri. Mă opresc repede la mall să mă întâlnesc cu Moș Nicolae, după care sunt repetiții la(...), la care nu voi putea sta foarte mult pentru că filmez la(...), filmăm până la noapte și filmăm afară și mâine tot așa filmăm de noapte, deci sunt pregătită să deger. Nu știu cum s-a nimerit că e o perioadă în care trebuie să le fac pe toate, sunt toate de făcut în același timp, nu știu dacă vă mai amintiți sunt mulți dintre voi care mă știu de foarte mult timp și m-au auzit și anii trecuți spunând exact același lucru, la începutul unei perioade mă auzeau spunând `Bă, daca trec și de asta, sunt forță`. Sunt exact în același punct, n-am evoluat deloc, n-am învățat nimic, nu. Tot pe principiul în viață în viață nu se știe cât trăiești, trebuie să le faci pe toate că nu se știe. Eh, vă zic sincer, e posibil chiar să-mi fi scurtat zilele cu gândirea asta de om încuiat la cap.”, a spus Theo Rose, într-un video postat în secțiunea Instastory.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Artista susține că a ajuns la burnout
Theo Rose a ales să împărtășească cu fanii săi faptul că se confruntă cu sindromul de epuizare, burnout. Cântăreața a mărturisit că a ajuns până în punctul în care a cedat din cauza volumului mare de activități pe care le desfășoară și simte că nu mai poate gestiona totul. Chiar și așa, artista nu și-a pierdut simțul umorului, făcând o glumă la adresa unor politicieni care au fugit în străinătate.
Citește și: Cu ce sindrom se confruntă Theo Rose: ”Nu sunt bine” Artista trece prin momente dificile
„Bournout... Here I come! Nu sunt bine. Tot zic că am obosit, dar nu sunt în stare să schimb nimic. Corpul și mintea mea sunt în Piața Constituției și se revoltă. Cred că trebuie să fug în altă țară ca politicienii. ”, a scris artista într-o postare, în secțiunea Instastory.
Artista a devenit mămica unui băiețel minunat în urmă cu câteva luni, însă Theo Rose a revenit repede pe scenă și la filmări. În toată această perioadă, Theo Rose se împarte între filmări, concerte și viața de mămică.