Tunsorile în trend pentru 2024! Culorile vedetă dezvăluite de hairstilista Anca Știrbu

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 25 ian 2024, 10:05

Cele mai căutate tunsori și culori ale anului 2024

Sursa: ancastirbu.ro

Fiecare an vine alături de noi tendințe în materie de culori, tunsori și coafuri, iar doamnele și domnișoarele își doresc să știe întotdeauna cum să se aranjeze.

Anul 2024 se apropie, iar doamnele și domnișoarele își doresc să fie întotdeauna în trend, în special când vine vorba de modul în care își tund podoaba capilară. Hairstilista Anca Știrbu vă prezintă cele mai bune sfaturi referitoare la tunsorile ce sunt în trend pentru anul 2024, dar și culorile ce vor fi des întâlnite în perioada ce urmează.

Ce culori se vor purta în anul 2024?

Hairstilista Anca Știrbu activează în acest domeniu de peste 10 ani, descoperind pasiunea pentru păr atunci când era clasa a XI-a, perioadă în care aceasta povestește cum o tundea pe mama ei. Din acel moment a început o luptă interioară pentru Anca Știrbu, dorindu-și să își pună în aplicare visul de a deveni hairstilist, însă toate acestea s-au concretizat după ce a împlinit 23 de ani și a terminat o facultate și făcea masterul.

La master l-a descoperit pe Mihai, cel ce a îndrumat-o să aleagă o școală bună care să o ajute în a-și dezvolta pasiunea, iar încet a devenit ucenica lui Mihai, urmând ca după patru luni să aibă proprii săi clienți. Deși a avut multe momente în care a simțit că își dorește să se oprească din a practica această meserie, Anca Știrbu a început să prindă încredere în puterile proprii și chiar să dezvolte noul concept de procedură SuperFull.

Cu peste 10 ani de carieră în spate, hairstilista Anca Știrbu ne oferă câteva secrete pe care toate doamnele și domnișoarele trebuie să le știe în anul 2024, despre tendințele anului ce se apropie cu pași repezi. Deși blondul a fost în tendințe în ultimii ani, femeile tind să aleagă acum culori naturale sau nuanțe de blond ce duc cu gândul la nisipul fierbinte de pe plajă. 

Hairstilista Anca Știrbu a dezvăluit că șuvițele sunt tot mai cerute și se presupune că și în anul ce urmează vor fi, din motive de durabilitate și sustenabilitate în timp. Dacă până acum femeile își doreau să ascundă firele de păr albe, acum încep să își accepte aceste caracteristici ale vârstei, într-un mod cât mai unic. Această alegere este adesea completată de o tunsoare de lungime medie pentru care optează tot mai multe celebrități precum die Macdowell, Meryl Streep și multe altele de la Hollywood.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

La capătul opus al acestor opțiuni se află femeile ce aleg culori îndrăznețe, precum brunetul sau roșcatul sau contraste între negru și blond foarte deschis.

Cum avem grijă de părul nostru în sezonul rece?

Este important să avem grijă de părul nostru, indiferent de perioada în care ne aflăm, însă acesta are nevoie de mai multă atenție în sezonul rece. Cel mai important pas pe care trebuie să îl respectăm este curățarea corespunzătoare a părului și este recomandat să folosim șamponul în funcție de pielea capului. 

Pentru a ne da seama ce tip de scalp avem este necesar să punem un șervețel de mătase pe pielea capului și să masăm zona, iar în funcție de sebumul ce se află pe șervețel, ne putem da seama de tipul de scalp pe care îl avem. Există cinci tipuri de scalp: scalp normal, scalp cu tendință de îngrășare, scalp cu tendință de uscare, scalp sensibil, scalp cu probleme dermatologice, iar pentru fiecare dintre acestea există un șampon recomandat.

Citește și: 3 tunsori moderne care îți vor face părul ușor de aranjat

După alegerea șamponului potrivit pentru fiecare tip de scalp, urmează să avem grijă de lungimea părului, iar dacă acesta este decolorat va fi nevoie de un tratament de reparare, produs ce repară firul de păr din interior spre exterior. Persoanele ce nu au un păr deteriorat sau se bucură chiar de culoarea lor naturală se pot rezuma la folosirea unei măști de păr și a unui balsam.