Culiță Sterp, prins cu bani falși la mall! „Atât îmi mai lipsea acum”. Ce a pățit celebrul manelist

Autor: Diana Ghita

Ce a făcut Culiță Sterp când i s-au găsit bani falși

Sursa: Unsplash; Instagram Culiță Sterp

Culiță Sterp este un renumit cântăreț din țara noastră. Ba mai mult, acesta este chemat să concerteze chiar și în străinătate, fiind foarte apreciat pentru talentul său.

Culiță Sterp este apreciat de către public atât pentru talentul său muzical remarcabil, cât și pentru bunătatea de care dă dovadă mereu, ajutând persoanele aflate la nevoie cu tot ceea ce poate.

Culiță Sterp este pus pe fapte bune de sărbători

Recent, artistul s-a dus la mall, împreună cu un grup de tineri din Turda, pentru a le cumpăra cele necesare pentru sărbători.

Însă, acesta nu avea lei la el, întrucât nu apucase să schimbe banii, așa că s-a dus la un schimb valutar din mall-ul respectiv, iar acolo a avut o mare surpriză.

„Am venit cu copiii ăștia de la Turda, am fost și în anii trecuți cu ei la mall să le luăm una alta”,  a spus Culiță în clipul de pe Instagram, unde a povestit ce i s-a întâmplat la mall.

Deși a fost pus pe fapte bune, situația a luat o întorsătură neașteptată pentru cântăreț. Dorind să schimbe banii pentru a începe cumpărăturile cu copii, Culiță a tras o sperietură foarte mare.

Citește și: Ce gest impresionant a făcut Culiță Sterp înainte de sărbători: ”Cu greu îmi stăpâneam lacrimile” Artistul a primit mii de aprecieri

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ce i s-a întâmplat lui Culiță Sterp la mall

Odată ajuns la centrul de schimb valutar, cântărețului i s-au numărat banii, iar în acest timp i s-a găsit o bancnotă falsă.

„Auziți ce pățesc la mall. Acum am plecat de la schimb valutar, m-am dus să schimb niște bani(...). 3.000 de euro am avut, nu aveam lei și, ce credeți?! 100 de euro erau falși! Și au zis că avem două opțiuni: ori să chemăm poliția să dau declarație, ori să-i rupem aici.

Normal că-i rupem, Doamne iartă-mă. Dar nervii mei sunt pe altă chestie”,  a povestit manelistul pe InstaStory.

Acesta s-a arătat foarte furios, întrucât era cât pe ce să aibă probleme cu poliția, nevinovat fiind. Așa că, pe această cale, Culiță Sterp a ținut să tragă un semnal de alarmă, transmițându-le oamenilor că, decât să dea bani falși la cântări, mai bine dau sume mai mici sau nu mai dau bani deloc, decât să le creeze probleme artiștilor.

„Nu mai dați bani falși la dedicații! Vreți să arătați că sunteți șmecheri? Arătați-vă puterea altfel, nu vă arătați puterea la noi cu bani falși. Vino frate și dă 100 de lei, mai bine, sau nu da niciun ban că mai bine cânt fără bani, decât să-mi dai bani falși și să-mi faci mie belele. Atât îmi mai lipsea acum, declarație pe bani falși”,  a spus cântărețul, spre finalul clipului.

Citește și: Culiță Sterp, gest neașteptat față de Georgiana Lobonț! Acesta a lăsat-o baltă pe colega lui într-un moment foarte important