Cununie civilă de vis pentru Ianis Hagi și Elena Tănase. Fotbalistul și iubita sa s-au cununat civil, chiar în prima zi de Crăciun, iar petrecerea a fost una fastuoasă. Cum a arătat locația și ce decor deosebit au ales.
Ianis Hagi și Elena Tănase au ales un decor cu totul special pentru petrecerea de cununie civilă
Un Crăciun de neuitat. De asta au avut parte Ianis Hagi și Elena Tănase, cei doi îndrăgostiți alegând data de 25 decembrie pentru cununia civilă.
După o cerere în căsătorie ce a avut loc la Paris, în vară, într-un cadru romantic, nici petrecerea de cununie civilă nu a fost mai prejos. Fotbalistul și aleasa inimii sale au ales drept locație un restaurant de fițe din nordul Capitalei.
Invitații au fost așteptați într-un cadru de vis, întregul decor și ornamentele florale fiind de culoare roșie, culoare ce reprezintă dragostea celor doi, dar și Crăciunul. Totul a fost în roșu, de la ornamentele florale și până la șervețele.
Ornamentele florale au fost cele care au captat atenția invitaților, fiind suspendate și formate din trandafiri roșii, flori de Poinsettia (crăciunițe), dar și crenguțe de brad vopsite în culoarea roșie, la care au fost adăugate și globulețe roșii în ton cu Crăciunul.
Nu doar decorul ales a fost roșu, ci și rochia Elenei. Soția lui Ianis Hagi a optat pentru o rochie sirenă, roșie și cu umerii goi, la care a asortat un buchet mare de trandafiri roșii. Conform apropiaților, rochia Elenei Tănase ar fi costat nici mai mult, nici mai puțin de 8.000 de euo.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Invitații au avut la dispoziție mai multe locuri pentru poze, decorate în ton cu restul locației, cu trandafiri roșii, globulețe, crăciunițe, totul într-un mod spectaculos.
@florariairisofficial Congratulations @ianishagi & @elennat! ♥️🌹 @iriseventsconcept @fratelli_bucharest @nicubocancea #floraridin1970 #florariairis #echiparacheta #iriseventsconcept #nicubocanceadesign #ianishagi #wedding #day ♬ Play with Fire (feat. Yacht Money)- Sam Tinnesz
Ianis Hagi și iubita sa s-au cununat civil în prima zi de Crăciun
Fotbalistul Ianis Hagi a avut parte de un an competițional de excepție, după ce a calificat România la turneul final din Germania, iar acesta și-a dorit ca sfârșitul de an să fie la fel de frumos. Vizibil emoționați, cei doi îndrăgostiți au făcut și mai multe declarații cu privire la marele eveniment, dar și la planurile lor de viitor.
”Suntem fericiți, bucuroși, am ajuns în ziua de 25 decembrie, în ziua de Crăciun, să facem cununia civilă, este un moment unic pentru ambele familii. Le mulțumim și lor că ne-au susținut din prima zi”, a declarat Ianis Hagi, potrivit Iamsport.
Elena Tănase vine dintr-o familie cu resurse semnificative, tatăl său fiind un prosper om de afaceri în orașul Constanța, având activități în domeniile imobiliare și agricultură. Însă nu doar atât, familia lui Ianis Hagi a fost încântată de faptul că Elena este și ea aromâncă. Vizibil emoționată, Elena Tănase a dezvăluit faptul că este extrem de bucuroasă că a ajuns în acest punct cu jumătatea sa.
”Sunt foarte bucuroasă, sunt foarte emoționată. Am ajuns în acest moment important alături de jumătatea mea. Sperăm să avem o primă zi de Crăciun foarte frumoasă”, a transmis Elenei Tănase, după cununie, potrivit sursei menționate anterior.
Nunta va avea loc în vară, cel mai probabil după încheierea campionatului European ce va avea loc în Germania, acolo unde va fi prezentă și echipa națională a țării noastre.