Vremea în următoarele săptămâni este într-o continuă schimbare. Reprezentanții ANM au anunțat cum va fi timpul probabil pentru următoarele două săptămâni. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarea perioadă în principalele zone ale țării:
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Banat
Potrivit ANM, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu medii în general de 0...2
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Crișana
Până spre finalul primei săptămâni, maximele termice se vor menține la valori ușor sub normele perioadei, cu medii de 0...2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, astfel încât mediile minimelor vor fi de -8...-4 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendință de creștere până la valori în jurul normelor climatologice, cu medii ale maximelor de 2...4 grade și ale minimelor de -5...-2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Transilvania
În prima săptămână, valorile termice vor avea unele variații, cele diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de -3...0
grade, iar cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, chiar geroasă, îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie, cu medii ale minimelor de -13...-5 grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creștere până la valori ușor peste normele perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 1...2 grade și ale celor nocturne de --6...-3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 17-20 ianuarie.Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Maramureș
Valorile termice diurne vor fi ușor sub normele perioadei în prima săptămână, cu medii ale maximelor de 0 până la -2 grade în ziua de 13 ianuarie. Din 15 ianuarie până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va fi în creștere, până la medii de 2 grade. Minimele vor avea variații în prima săptămână și vor caracteriza o vreme rece (îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie), cu medii în general între -10...-5
grade. Ulterior și minimele termice vor crește spre o medie de -4 grade în data de 18 ianuarie, valoare ce se va menține până la finalul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 8-9 ianuarie și 16-21 ianuarie.Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Moldova
În primele zile din interval vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața în cea mai mare parte a regiunii, astfel încât media maximelor va fi de -8...-6 grade, iar a minimelor de -14...-10 grade. În intervalul 10 – 14 ianuarie vor fi variații de la o zi la cealaltă și perioade cu advecții mai calde, astfel încât maximele vor avea medii între -4 și 2 grade, iar minimele între -12 și -2 grade. Ulterior, regimul termic nu va mai avea oscilații majore, astfel că cel diurn se va situa în jurul a 2 grade, iar cel nocturn între -6 și -4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare îndeosebi în zilele de 7, 8 și 12 ianuarie și din nou spre finalul perioadei prognozate.
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Dobrogea
Vremea se va răci semnificativ în primele zile din interval, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 2 la -4 grade, iar ale minimelor de la 6 la -8 grade. Între 10 și 13 ianuarie vor fi oscilații rapide de la încălzire la răcire, astfel încât maximele vor avea medii între -2 și 4 grade, iar minimele între -10 și -4 grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic se va stabiliza la valori diurne de 4 grade și nocturne de -2 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 8, 9, 10, 12 ianuarie și din nou după data de 15 ianuarie.
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Muntenia
În prima săptămână de prognoză vor fi variații termice semnificative, astfel încât mediile maximelor vor varia între -2 și 4 grade, iar ale minimelor între -10 și 2 grade, cu cele mai scăzute valori în datele de 9 și 13 ianuarie și cele mai ridicate în 8 și 11 ianuarie. A doua săptămână va aduce un regim termic relativ constant, ce va fluctua între 4 și 6 grade în media maximelor și -6...-2 grade a minimelor. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile a perioadei estimate, în 13 ianuarie și din nou după data de 17 ianuarie.
Vremea pentru perioada 8 – 21 ianuarie 2024 – Oltenia
Regimul termic va avea variații semnificative în prima săptămână din interval, astfel încât cel diurn se va situa între -2 și 4 grade, iar cel nocturn între -8 și 2 grade, mediat regional, cu cele mai reci zile în 9, 10 și 13 ianuarie și cele mai calde în 8, 11 și 12 ianuarie. În a doua săptămână de prognoză valorile termice vor avea doar ușoare oscilații, cu medii ale maximelor de 3...5 grade și ale minimelor de -4...-2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile din interval și din nou din data de 16 ianuarie.