În cadrul interviului, printre altele, Jean Paler a vorbit despre chinurile pe care le-a îndurat la construirea celebrului drum Transfăgărășan. Acesta i-a povestit lui Denise Rifai, cu lux de amănunte, experiența cumplită prin care a trecut.
Jean Paler a fost printre cei care au construit Transfăgărășanul
În perioada în care a fost înrolat în Armata Română, Jean Paler a contribuit la construirea Transfăgărășanului, perioadă în care a trecut prin clipe foarte greu de descris.
„În fiecare zi primeam orez, iar la două zile mazăre, carnea nu exista. Ceaiul era o apă colorată, făceam căldură în camerele improvizate cu ajutorul unor butoaie sparte, lemnul era înghețat”, povestea actorul de comedie, în urmă cu ceva timp.
Atunci, Jean Paler slăbise 30 de kg. Acesta ajunsese ca, la înălțimea lui de 1.90 m, să cântărească doar 53 de kg, iar în momentul eliberării, odată întors acasă, familia lui l-a recunoscut cu greu.
„După ce am scăpat de iadul de pe Transfăgărășan, am venit acasă. Tata uda niște trandafiri, m-a întrebat pe cine caut”, dezvăluia actorul.
Astăzi, Transfăgărășanul se numără printre cele mai spectaculoase drumuri din lume, însă, Jean Paler asociază acest drum cu cea mai groaznică experiență din viața lui.
Citește și: Care este numele real al lui Jean Paler! Biografia celebrului actor
În acest sens, Jean Paler a primit întrebarea roșie: „Mai aveți coșmaruri cu iadul de pe Transfăgărășan?”.
Acesta a răspuns negativ, spunând că a trecut foarte mult timp de când a lucrat la respectivul drum: „Nu. Sunt foarte mulți ani de atunci, 1970-1973”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Mai departe, Denise Rifai l-a întrebat: „Dar atunci ați avut coșmaruri?”.
Jean Paler face mărturii tulburătoare despre iadul de pe Transfăgărășan
Comediantul a spus că respectiva experiență a fost foarte traumatizantă, în acei ani trăind cu o spaimă continuă în suflet, întrucât el și colegii lui ajunseseră să fie hăituiți până și de animalele sălbatice, din munți.
„Nu aveam coșmaruri. «Coșmar» nu este cuvântul potrivit, eram speriat de ce se întâmpla acolo. Spre exemplu, stăteam în niște dormitoare făcute din placaj. Râșii, animalele, umblau prin dormitoare și veneau la mâncare”, povestește Jean Paler.
De asemenea, actorul a mărturisit că a trăit în niște condiții execrabile, el și ceilalți soldați fiind nevoiți să se încălzească la o sobă improvizată chiar de ei, pentru a supraviețui climatului de la mii de metri altitudine.
La un moment dat, acesta s-a confruntat și cu boli de piele, din cauza substanțelor, cu care erau stropiți, pentru a preveni apariția păduchilor.„Dormeam într-un singur dormitor 80 de soldați și o sobă din două butoaie de 200 de litri, de alea de motorină, în alea făceam focul. Dormeam îmbrăcați, încălțați, din care cauză am făcut păduchi. Ne-am umplut de păduchi toți, ne-au ras peste tot pe unde aveam păr și ne-au dat cu DTT și am făcut boli de piele, am făcut eczeme”, dezvăluie Jean Paler.
Deși a trăit o perioadă foarte dură, comediantul nu vrea să se întoarcă prea mult în trecut, ci preferă să se bucure de prezent, fiind încântat să participe la show-ul „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„Deci n-a fost ceva plăcut. Nu! Nu vreau să mă gândesc într-acolo. A fost cândva demult. Problema este astăzi ce fac, astăzi sunt la o emisiune minunată”, a adăugat invitatul special.