Concursul de definitivat se dă anual de către profesorii ce își doresc să intre și să avanseze în cariera didactică, însă pentru a susține examenul de definitivat, cadrele didactice trebuie să îndeplinească câteva criterii. Înscrierile cadrelor didactice la examenul de definitivat a avut loc până la data de 13 octombrie 2023, iar acesta este calendarul examenelor.
Când are loc proba scrisă
Cadrele didactice ce și-au dorit să susțină examenul de definitivat în anul 2024, dar și cei ce îndeplinesc criteriile necesare pentru participarea în acest concurs au avut timp până la data de 13 octombrie
Cadrele didactice ce au primit aprobarea din partea inspectoratelor școlare se pot pregăti pentru inspecțiile ce vor avea loc până la data de 31 mai 2024, iar probă scrisă a examenului de definitivat va avea loc la data de 24 iulie 2024.
Până pe 13 octombrie 2023: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;
16-27 octombrie 2023: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
Până la 31 mai 2024: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
- prima inspecție de specialitate până la 9 februarie;
- a doua inspecție de specialitate până la 31 mai;
3-14 iunie 2024: Completarea dosarelor de către candidați;
24 iulie 2024: Susținerea probei scrise;
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
30 iulie 2024: Afișarea rezultatelor inițiale;
30-31 iulie 2024: Înregistrarea contestațiilor;
6 august 2024: afișarea rezultatelor finale.
Ce este examenul de definitivat 2024?
Examenul de definitivat 2024 este un concurs ce poate fi susținut de cadrele didactice ce își doresc să intre sau să avanseze în carieră, iar acesta poate să fie susținut doar de cadrele didactice ce au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
Examenul național de definitivat are două etape, prima, care este eliminatorie, în cadrul căreia inspectoratele școlare din fiecare județ vor evalua activitatea cadrelor didactice la nivelul unității de învățământ, evaluarea portofoliului profesional personal și în susținerea a cel puțin două inspecții la clasă.
A doua etapă a examenului de definitivat 2024 este cea finală, la care participă cadrele didactice ce au trecut de etapa eliminatorie, iar aceasta este realizată la sfârșitul stagiului practic cu durata de un an școlar. Această etapă finală presupune susținerea unui examen scris, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educației, relatează edupedu.ro.
La finalul celor două etape, cadrele didactice ce au promovat examenul de definitivat vor primi titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar, iar în cazul în care acest examen este susținut de către un profesor ce are un contract de muncă pe o perioadă determinată, li se asigură astfel continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă).
Cadrele didactice ce nu reușesc să promoveze examenul de definitivat 2024 vor putea să se angajeze în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.