Robi, din ce în ce mai interesat de Aleyna! Cei doi sunt urmăriți din umbră de Julia! Iată cum a reacționat concurenta, măcinată de gelozie

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 26 ian 2024, 19:01

Robi si Aleyna, discutie in gradina

Sursa: Captură YouTube

Una caldă, una rece pentru Julia! Robi o invită pe Aleyna la o discuție în grădina, spre uluirea și dezamăgirea Juliei! „Nu cred! Se țin de mână! Nu mai pot!” Aflați ce întorsătură neașteptată vor lua lucrurile în Casa iubirii!

Concurenții celui de-al treilea sezon Casa iubirii au intrat în emisiune pentru a-și caută jumătatea și continuă să fie încrezători că acest vis li se va îndeplini în cele din urmă, deși lucrurile nu par foarte simple momentan până vor ajunge să se cunoască mai bine și să realizeze care sunt persoanele potrivite pentru a formă o relație stabilă și serioasă. Este și cazul lui Robi, care în ciuda faptului că a pus ochii încă de la început pe Julia, una dintre cele două concurente din sezonul precedent, la un moment dat tânărul și-a dat seama că ar fi

mai nimerit să mai cunoască și alte fete din casă, spre marea dezamăgire a Juliei care deja își făcuse mari iluzii în privința lui.

Robi vrea să afle mai multe despre Aleyna! Julia îi supraveghează din umbră și fierbe de gelozie

Una caldă, una rece pentru Julia, în ediția de astăzi a emisiunii Casa iubirii. După ce pe conexiune Robi a dat de înțeles că totul este bine între el și Julia, Aleyna, aflată în vizită în casa băieților, a fost luată la o discuție între patru ochi în grădina.

Ce nu știe Robi este faptul că Julia este mereu cu ochii pe el și a fost uluită și în același timp extrem de dezamăgită să îi vadă ținându-se de mână.

„Nu cred! Iar se țin de mâna! Nu mai pot! I-a cerut lui Ștefan să îi lase singuri!”, a spus Julia.

Citește și: „Dragii mei”. Surpriză de proporții pentru Patrick. Nona, fosta lui iubită, a vorbit despre revenirea în ”Casa iubirii”

Pe de altă parte, Aleyna i-a mărturisit lui Robi faptul că nu credea că ea se află printre preferatele lui, mai ales că îl văzuse mult în compania Juliei și își imaginase deja că nu are nicio șansă. Robi i-a răspuns că îi place de ea pentru că aflat că face sport și automat crede despre ea că este și disciplinată.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În vreme ce Aleyna i-a subliniat lui Robi că o poate cunoaște în continuare și pe Julia dacă își dorește deoarece ea nu se supără, concurentul i-a dat de înțeles că a vorbit deja cu Julia și că i-a explicat ce intenții are și își dorește să o cunoască și pe ea în egală măsură.

Citește și: Larisa, lovitură teribilă pentru Ștefan, în Casa iubirii! Concurenta l-a chemat pe Robert în camera roșie! „Data trecută a ales Dumnezeu, de data asta aleg eu!” Iată cum a reacționat Ștefan și ce s-a întâmplat la întâlnirea celor doi