Acest eveniment cumplit s-a întâmplat la Galați, iar mama fetiței decedate este principalul suspect, întrucât minora care a fost găsită moartă în apartament prezenta numeroase semne de violență pe corp.
Mama și-ar fi ucis în bătaie fetița
Alerta prin apel la 112 a fost dată chiar în această dimineață, iar medicii de pe SMURD s-au prezentat imediat în apartamentul unde locuiau minora și ceilalți membrii ai familiei.
Deși echipajul de salvare a depus eforturi susținute pentru a salva viața copilei, acesteia i s-a declarat decesul după o oră de resuscitare.
Medicii au descoperit semne de violență extremă pe trupul neînsuflețit al fetiței, iar presupusa atacatoare este însăși mama ei, motiv pentru care a fost luată la secție de către polițiști.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„La data de 31.01.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie,(...), reţinându-se că în ziua de 31.01.2024 a survenit decesul unei minore în vârstă de 9 ani, pe raza municipiului Galaţi, existând suspiciuni că moartea acesteia a fost violentă, posibil cauzată de acţiunile mamei sale”, declară procurorii pentru News.ro.
Celelalte două surori ale fetiței sunt în siguranță
În acest caz, autoritățile au inițiat cercetările necesare pentru a stabili în ce circumstanțe a murit copila și pentru a afla cine este principalul vinovat pentru decesul ei.
Conform unor surse din anchetă, acesta nu ar fi singurul episod în care fetița a fost bătută cu bestialitate de către mama ei.
La scurt timp după ce s-a constatat decesul minorei, o echipă din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Galați s-a prezentat la apartamentul unde a fost găsit cadavrul ei.
Citește și: Crimă teribilă în Galați! „Până la urmă l-a omorât”. Un bărbat și-a ucis în bătaie fratele invalid
Cei de la Protecția Copilului au efectuat o anchetă socială în urma căreia au fost preluate surorile mai mici ale fetiței decedate. Cele două fetițe, în vârstă de 5 și 6 ani, vor fi evaluate de către medici pentru ca autoritățile să afle dacă, și ele, au fost agresate.