Andrew Tate, unul dintre cele mai controversate personaje ale scenei publice romanești, se va află în platoul emisiunii "40 de întrebări cu Denise Rifai", difuzată la Kanal D, unde face lumină în ceea ce privește trecutul și prezentul lui, precum și acțiunile care l-au adus în punctul de a fi pus sub acuzare.
Citește și: „Mai am un euro” Câți bani are, de fapt, Andrew Tate și ce sumă i-a fost confiscată de DIICOT
Andrew Tate, motivul pentru care s-a ascuns în România, dintre toate cele 19 țări din care putea alege.
Pe 31 martie 2023, Andrew Tate a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu, după ce a petrecut 92 de zile în închisoare, iar la începutul lunii august, instanța a decis ca acesta să fie cercetat în libertate, sub control judiciar.
Prin impunerea controlului judiciar, procurorii au încercat să împiedice o eventuală fugă în străinătate.
Andrew Tate a mărturisit de mai multe ori că îi place România și are încredere în sistemul judiciar din țară. Astfel, Denise Rifai a vrut să afle dacă Andrew Tate se simte în siguranță în România, având în vedere că acesta a petrecut 92 de zile în închisoare.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
''Foarte bună întrebare. Da, mă simt în siguranță în România din punct de vedere al societății. Cred că societatea este una sigură, românii sunt un popor frumos. Îl poți simți pe Dumnezeu aici.
Cinstit, în privința legii, nu mă simt însă în siguranță. Cred că procedura care mi-a fost aplicată e una nedreaptă. Nu înțeleg de ce mi-a fost aplicată, nu are nimeni de câștigat.
Ca să fiu sincer, personal sunt dezamăgit. Pentru că am încercat din răsputeri să pun România într-o lumină pozitivă și să spun lumii întregi lucruri bune despre România, țara neavând o reputație bună. Am spus mereu numai lucruri bune despre această țară. Și acum, ca un procuror să apară încercând să prindă peștele cel mare și să mă bage la închisoare fără motiv, nu pentru că aș fi făcut ceva greșit, ci doar pentru că sunt faimos, asta face România să pice rău, DIICOT să pice rău. Nu sunt victime în acest caz, nimeni nu a fost salvat în vreun fel. E pur și simplu o imagine negativă pentru toată lumea.
Românii mă respectă, mă iubesc și toți cei cu care mă întâlnesc își cer scuze și știu că n-am făcut nimic greșit. Deci mă simt în siguranță în România, da, e o țară sigură. E unul dintre motivele pentru care am ales să mă mut aici, sunt oameni frumoși. Cred doar că e o rușine ca un procuror cu o sete ridicolă pentru celebritate, să poată dăuna reputației unei țări atât de mult'', a declarat Andrew Tate în cadrul emisiunii "40 de întrebări cu Denise Rifai".