Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 26 februarie 2024! Data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei, ce a rămas în inimile oamenilor un păstor model.
Rugăciunea puternică pe care este bine să o rostești pe 26 februarie!
Calendar ortodox 26 februarie 2024
Sărbătoare 26 februarie. Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei este sărbătorit în fiecare an pe data de 26 februarie în calendarul ortodox.
Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei, s-a născut în jurul anului 347, în cetatea Tesalonic, din Macedonia, iar acesta a avut norocul de a face parte dintr-o familie bogată de dregători. Atunci când acesta a împlinit vârsta de 25 de ani, a plecat în Egipt pentru a fii ucenicul Sfântului Macarie cel Mare pentru 5 ani, astfel încât să învețe rânduielile și tainele Domnului.
După această perioadă, Sfântul Ierarh Porfirie a decis să își continue drumul credinței în Ierusalim unde a predicat Evanghelia iudeilor și grecilor.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citește și: Calendar ortodox pentru februarie 2024: Cele mai importante sărbători
Sfântul Ierarh Porfirie este lovit de boală, motiv pentru care îl trimite pe monahul Marcu în Tesalonic să ia toată averea rămasă de la părinții săi, astfel încât să o poată împărți săracilor. Din această moștenire, Sfântul Ierarh Porfirie donează o parte din bani pentru împodobirea mănăstirilor din Ierusalim și din Egipt.
În timp ce ucenicul său a mers să facă ceea ce l-a rugat sfântul, acesta se vindecă în mod miraculos, după mai multe rugăciuni pe care le-a rostit. În anul 392, la vârsta de 45 de ani, Sfântul Porfirie a fost hirotonit preot de Patriarhul Ioan al II-lea al Ierusalimului. La trei ani de la acest moment important din viața Sfântului Ierarh Porfirie, episcopul orașului Gaza din Palestina a murit, iar creștinii zonei au cerut ca marele sfânt să îl înlocuiască pe acesta, potrivit pravila.ro.
Sărbătoare 26 februarie
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei, sărbătorit pe 26 februarie în calendarul creștin
O, preabunule Părinte Porfirie, cel ce cerți duhurile necurate și dărâmi idolii acestei lumi răzvrătite, noi, smeriții și păcătoșii robii tăi, alergăm la al tău sprijin și la al tău ajutor și cu credință te rugăm: depărtează de la noi toată lucrarea viclenilor demoni și ne mântuiește de dânșii cu rugăciunile tale.
Depărtează de la noi toată moleșeala trupului și adormirea sufletului. Îndreptează-ne pe noi pe căi drepte, ca să păzim poruncile ce ni s-au dat nouă și să mărturisim credința dreaptă și adevărată, precum tu însuți ai făcut-o.Precum pe femeia manihee rău ai pedepsit-o, trimite toate duhurile necurate în locuri pustii, departe de oameni și de viețuitoarele lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, Sfinte, de cei ce te cinstesc cu dragoste și de toți dreptslăvitorii creștini și cere de la Mântuitorul Hristos mare milă pentru sufletele noastre. Amin.