Sărbătoarea din data de 15 martie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, ce ți-au susținut credința în fața păgânilor.
Rugăciunea tămăduitoare pe care este bine să o rostești pe 15 martie!
Sfinților mucenici, cunoscând dragostea voastră cea fierbinte către Dumnezeu, primiți această rugăciune a mea…
Râuri de tămăduiri izvorând, mucenicilor, patimile pământenilor Dumnezeiește le curățiți.
Izbăvește-mă, că multe sunt fărăgelegile mele și ridicați-mă din adâncul răutăților. Căci prin voi, strigătul meu se va auzi și va ajunge la Dumnezeul mântuirii mele.
Către Acela rugați-vă că să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile voastre, și din pagube și necazuri izbăvit să fiu, că să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Tămăduiți-mi patimile inimii mele, născute din Izvorul nepătimirii și către Viața Cea Dumnezeiască mă povățuiește, ca să-L preamăresc pe Bunul Dumnezeu, cu fapta, cu gândul, că doar el este puterea, acum și pururea, și-n vecii vecilor,
Amin!
Calendar ortodox 15 martie 2024
Sărbătoare 15 martie. Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 15 martie în calendarul ortodox.
Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau și ceilalți tovarăși ai săi, ce sunt pomeniți alături de ei, au trăit pe vremea împăratului Dioclețian, perioadă sumbră pentru credincioși, fiind uciși foarte mult creștini. Sfântul Agapie se trăgea din cetatea Gaza, Timolau din Pontus Euxin, iar Plisie din din Egipt.
Aceștia au trăit în Cezareea Palestinei, iar dintre aceștia, doar Agapie primise botezul prin afundare în apă, ceilalți primid botezul sângelui.
În acea perioadă, un ordin a fost dat de către împărat, astfel încât toți locuitorii să se închine idolilor și să renunțe la credința lor în Domnul, perioadă în care foarte mulți credincioși au fost întemnițați și torturați.Citește și: Pe ce dată începe Postul Paștelui în 2024 și cum se pregătesc creștinii de Lăsata Secului
Se apropia o sărbătoare păgână, iar cu această ocazie, mai mulți oameni au fost uciși în cinstea idolilor, astfel Sfântul Timotei a fost ars, iar Sfinții Agapie și Tecla au fost
La început, împăratul nu își doresc să îi omoare pe tineri, ci să le ofere daruri alese pentru a se închina idolilor, însă aceștia au refuzat fiecare propunere, prin urmare, aceștia au fost aruncați în închisoare.
După acest moment, acești sfinți au fost supus la o serie de torturi în speranța că aceștia își vor lepăda credință în Hristos, însă acest lucru nu s-a întâmplat, cerând astfel ca aceștia să fie decapitați, potrivit pravila.ro.Sărbătoare 15 martie
Canon de rugăciune către Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, sărbătoriți pe 15 martie în calendarul creștin
Troparul Sfinţilor Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau şi cei împreună cu dânşii, glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
glasul al 8-lea
Irmosul
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său, prin Marea Roşie, că Singur cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
În Locaşurile cele Cereşti fiind acum, mucenicilor, pe cei ce vă laudă pe voi, pe pământ, luminării învredniciţi-i.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Turnuri ale Bisericii v-aţi arătat, zidurile nebuniei idoleşti nimicind, pătimitorilor ai lui Hristos preaviteji.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rănit ai fost de dragostea Stăpânului tuturor, mucenice vrednicule de laudă, Sfinte Agapie şi te-ai sârguit a muri pentru El.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu Strălucirea cea plină de Lumină a Celui Ce a Răsărit din tine, Fecioară, luminează-mi ochii sufletului meu, ca să te laud pe tine.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt...
Stih: Sfinte Mucenice Agapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aprins fiind de focul dragostei lui Hristos, Sfinte Mucenice Agapie, văpaia nebuniei idoleşti ai stins-o, cu curgerea sângelui tău. Pentru aceasta te lăudăm.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte săbii care taie cu putere mulţimea demonilor, v-aţi arătat cu harul, fericiţilor; iar acum, bucurându-vă, v-aţi unit cu mulţimea Puterilor celor înţelegătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vitejeşte străbătând calea muceniciei, după ce v-aţi dat duhul, aţi ajuns întru Împărăţia cea de sus, în care v-aţi agonisit vieţuirea,mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Ziditorul, Cel Ce S-a arătat nouă, celor ce te lăudăm pe tine, Maică, pururea Fecioară, pentru milostivirea milei, din pântecele tău cel purtător de lumină, L-am cunoscut în Trup asemenea celui al nostru.
Irmosul
Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura: nu este sfânt, afară de Tine, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Din Munte Umbros, din Una Născătoare de Dumnezeu, proorocul mai înainte a cunoscut, cu Dumnezeiască vedere, că Te vei Întrupa Cuvinte şi cutremurându-se, a slăvit Puterea Ta.
Stih: Sfinte Mucenice Agapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind pe Hristos foarte mult, Sfinte Agapie, ai urmat cu bărbăţie Patimilor Lui, junghiat fiind ca un miel, de bunăvoie, mare mucenice, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dându-vă cu tot sufletul sabiei, înţelepţilor mucenici, cu curgerea sângelui vostru v-aţi înroşit veşmântul, pe care îmbrăcându-l, vă preumblaţi acum în ceruri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, dragostea voastră cea fierbinte către Dumnezeu! Prin care v-aţi lepădat cu desăvârşire de voi înşivă şi moarte preasilnică pătimind, v-aţi învrednicit de nemurire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe o Mireasmă Binemirositoare ai primit pe Cuvântul în pântece, Curată, Cel Ce a curăţit lumea de mirosul cel urât al păcatelor. Pentru aceasta, cu credinţă te fericim.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Cel Ce din noaptea neştiinţei, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ai luminat toate, luminează-mă şi pe mine spre mânecarea doxologiei Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Iubit făcându-te cu faptele tale, ca şi cu numele tău, mărite, ai pătimit pentru dragostea Împăratului tuturor şi Dumnezeului nostru.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Graiul tiranului celui cumplit l-aţi defăimat, sfinţilor mucenici şi trecând de partea Oştirilor lui Hristos, aţi nimicit mulţimile demonilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin luptele voastre sfinte, doborând la pământ trufia nelegiuiţilor, v-aţi încununat cu cununa nemuririi, mucenicilor ai lui Hristos.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu Dumnezeieşti cântări să fericim, credincioşilor, pe Născătoarea de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Uşă prin care a trecut numai Domnul!
Cântarea a 6-a
Irmos: Izbăveşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună cu cei doi Mucenici Alexandru şi cu cei doi Sfinţi Dionisie să lăudăm pe Sfinţii Mucenici Agapie cel Strălucit, pe Plisie, pe Timolau şi pe Romil, care au pătimit cu tărie şi au biruit mulţimile vrăjmaşilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Râuri de tămăduiri izvorând, mucenicilor, patimile pământenilor Dumnezeieşte le curăţiţi. Pentru aceasta, bucurându-ne, lăudăm cu credinţă virtuţile voastre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
După Lege săvârşind lupta voastră cea Sfântă, după Lege aţi şi fost încununaţi de Mâna Cea Ziditoare a toate, mucenicilor cei şapte la număr, cetăţeni ai cerului, cei deopotrivă cu îngerii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu Vlăstarul tău Cel Sfânt veştejind tu, Preacurată, ierburile necredinţei în Dumnezeu, împuţinează şi răutatea vrăjmaşului, care odrăsleşte în mine, Mireasă Dumnezeiască.
Irmosul
Izbăveşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărăgelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi...
Ceată cea cu numărul de şapte a sfinţilor mucenici, tare aţi pătimit pentru Preasfânta Treime Cea Dumnezeiască şi cu harul aţi pierdut mulţimile vrăjmaşilor celor de gând şi v-aţi împreunat, prin Duhul, cu mulţimea Puterilor celor Cereşti. Cu ale voastre rugăciuni să Se milostivească spre noi Iubitorul de oameni.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Tinerii cei ce ajunseseră din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii au călcat în picioare văpaia cuptorului, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De bunăvoie ca nişte miei v-aţi dat pe voi junghierii, netemându-vă de chinuri, prealăudaţilor ostaşi, ci, cu veselie strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Mucenice Agapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De dragostea Stăpânului tuturor fiind luminat, Sfinte Mucenice Agapie, capul sub sabie l-ai plecat şi te-ai numărat cu oştile mucenicilor, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un sfeşnic cu şapte lumini sunteţi văzuţi în Casa Domnului, măriţilor mucenici, luminând în lume pe cei ce ajung să strige: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe mine, cel ce sunt legat cu lanţurile nespuselor greşeli, dezleagă-mă, Preacurată, dându-mi ploi de lacrimi, mie, celui ce cânt Celui Ce a Răsărit din tine: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Domnul, Cel Ce S-a preaslăvit...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu lucrarea Duhului, arătându-vă doctori ai multor feluri de boli, tămăduiţi şi acum toate bolile noastre, ca să lăudăm şi să mărim Dumnezeiasca voastră pomenire.
Stih: Sfinte Mucenice Agapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iubind pe Dumnezeu, ai fost iubit de El, mucenice. Pentru aceasta, săvârşind lupta ta cea Dumnezeiască, te-a primit pe tine, Sfinte Agapie, împreună cu cei de o râvnă cu tine, în Cămările cele Dumnezeieşti.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Întăriţi fiind de credinţa Stăpânului, puterea înşelătorului aţi nimicit şi prin biruinţele voastre cu bunăcuviinţă înfrumuseţându-vă, întru odihna cea cerească locuiţi acum, mucenicilor ai Domnului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tămăduieşte-mi patimile inimii mele, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii şi către Viaţa Cea Dumnezeiască mă povăţuieşte, ca să te măresc, Maica Mântuitorului, întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul, întru toţi vecii.
Pe Domnul, Cel Ce S-a preaslăvit în Muntele cel Sfânt şi în rug, prin foc, a arătat lui Moise Taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Cântarea a 9-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Frumoşi făcându-vă cu Frumuseţile cele Dumnezeieşti ale muceniciei, aţi stat de faţă înaintea lui Dumnezeu şi împreună cu Dânsul vă bucuraţi pururea, purtătorilor de chinuri.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe voi, cei ce v-aţi despărţit de trupuri, mucenicilor, ceata îngerilor vă aduce în Cetatea cea Cerească, întru Lumina Cea Neînserată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nu încetaţi a vă aduce aminte de noi, cei ce săvârşim astăzi pomenirea cea sfântă a voastră, măriţilor mucenici, acum când vă găsiţi înaintea lui Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mă cu lumina pocăinţei, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe mine, cel întunecat din pricina lenevirii, ca să laud şi să slăvesc măreţiile tale.
Irmosul
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu Cetele celor fără de trupuri.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Ceata cea cu numărul de şapte a mucenicilor să fie lăudată. Căci ei alungă vătămarea noastră, ca nişte păzitori ai credinţei şi turnuri ale Bisericii. Aceştia îndepărtează mulţimea demonilor şi se roagă Stăpânului pentru noi, dăruindu-ne pace.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Maică a lui Dumnezeu, pe tine, care şi după naştere te-ai arătat cu adevărat Fecioară, te ştim toţi cei ce scăpăm la bunătatea ta. Căci pe tine te avem păcătoşii Ocrotitoare, pe tine te-am agonisit Mântuire în ispite, Una Preacurată.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Mieluşeaua Cea Neîntinată, spânzurat pe lemn văzând pe Mielul şi Păstorul, ca o Maică jelindu-se şi plângând, grăia: cum voi suferi pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt şi Patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule Cel Preabun?