Maluma este cunoscut pentru performanțele sale artistice, însă acesta a atras atenția fanilor din întreaga lume și prin aspectul său impecabil. În luna octombrie, acesta a dezvăluit în cadrul unui videoclip muzical că o să devină tată pentru prima oară, iar în urmă cu câteva ore a făcut și marele anunț al nașterii fetiței sale.
Maluma a devenit tată pentru prima oară
Maluma și-a împărtășit entuziasmul și fericirea alături de admiratorii săi de pe Instagram în urmă cu câteva ore, atunci când acesta a anunțat că a devenit tată pentru prima oară.
Maluma este un artist internațional, ce are succes cu nenumărate melodii, motiv pentru care acesta are o relație foarte strânsă cu admiratorii săi de pe Instagram, aceasta fiind platforma lui socială pe care artistul o utilizează cel mai des. Artistul nu a dat vestea nașterii micuței Paris decât la o zi distanță, astfel încât să se bucure de momentul unic din viața sa. În urmă cu câteva ore, urmăritorii lui Maluma au primit marea veste din partea artistului, prin care anunța nașterea primului său copil, alături de câteva poze emoționante.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Pe 9 martie, la ora 08:23 dimineața, s-a născut dragostea vieții noastre, Paris Londoño Gomez.
Suzana... Dragoste: Mulțumesc că mi-ai îndeplinit cel mai mare vis, cel de a fi tată. Nu voi uita niciodată acest moment. Le iubesc”, a scris Maluma în dreptul postării sale de pe Instagram. Artistul a decis să pună trei poze care să captureze momentul special, o poză în care acesta o ține în brațe pe Paris, una după naștere și una cu mânuța bebelușului.Care sunt sursele de venit ale lui Maluma?
Piesele lui Maluma sunt ascultate la radio, în câști sau pe alte platforme, iar adesea acestea ajung rapid în topurile preferințelor în mai multe țări din lume, însă artistul nu câștigă bani doar din muzica sa. La vârsta de 30 de ani, averea pe care o deține artistul ajunge la 22 de milioane de euro, asta după ce s-a lansat în industria muzicală în urmă cu 9 ani, potrivit spynews.ro.
Acesta a ajuns în această perioadă să facă parte din topul celor mai bogați artiști din Columbia, iar pe lângă cariera sa muzicală, Maluma se ocupă cu alte afaceri din diverse domenii, printre care se numără și contracte de imagine și crearea articolelor vestimentare. Un motiv de mândrie pentru artist este că a reușit să semneze o colaborare cu casa de modă franceză Balmain, astfel acesta urmează să lanseze mai multe articole vestimentare.
Deși în urmă cu 9 ani și-a început cariera muzicală, tot în urmă cu 9 ani a început să își dezvolte și pasiunea pentru design, atunci când a lansat prima linie de haine, produse în Columbia.