Un caz medical incredibil a șocat comunitatea medicală recent, atunci când un bărbat în vârstă de 52 de ani, care suferea de migrene persistente, a fost diagnosticat cu ouă de tenie în creier. Se presupune că această infestare a fost rezultatul consumului de carne de porc insuficient gătită, probabil șuncă, care este cunoscută pentru a fi un mediu propice pentru dezvoltarea acestui parazit.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a descoperit că are tenii în creier
Potrivit Livescience, un bărbat din Statele Unite, în vârstă de 52 de ani, a fost nevoit să caute ajutor medical când migrenele sale obișnuite au devenit insuportabile și pastilele obișnuite nu-și mai făceau efectul. Îngrijorat de această schimbare bruscă a stării sale de sănătate, el s-a prezentat la medic pentru investigații suplimentare.
După realizarea unor tomografii cerebrale detaliate, medicii au făcut o descoperire șocantă: bărbatul avea ouă de tenie în creier. Diagnosticul a fost cisticercoza, o afecțiune rară provocată de infestarea cu larve de tenie în țesuturile corpului uman.
Citește și: Cele mai frecvente boli ale puiului de pisica
Într-o explicație ulterioară, medicii au indicat că infecția a survenit probabil ca urmare a igienei necorespunzătoare a mâinilor.
Se crede că pacientul s-a infectat consumând carne de porc insuficient gătită, o sursă comună de transmitere a teniei.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cauza ar fi carnea crudă consumată de bărbat
Cu toate acestea, el a recunoscut că are obiceiul de a mânca șuncă "crudă", insuficient gătită, în cea mai mare parte a vieții sale. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA recomandă gătirea cărnii de porc la cel puțin 145 de grade (aproximativ 63 de grade Celsius). Este dificil să se determine temperatura la care este gătită șunca, deoarece este o carne subțire.
Medicii implicați în cazul bărbatului au speculat că acesta ar fi putut dezvolta inițial teniaza din cauza obiceiurilor sale alimentare și apoi ar fi contractat cisticercoza din cauza lipsei de igienă adecvată a mâinilor după utilizarea toaletei.
Citește și: O bacterie periculoasă a ucis deja cinci oameni. Ce este Legionella și cum se manifestă
Urmând un tratament prompt cu medicamente anti-parazitare și antiinflamatorii, bărbatul a supraviețuit infecției cerebrale. El a fost tratat cu succes cu medicamente care au redus dimensiunea leziunilor parazitare, ceea ce a îmbunătățit și durerile de cap.
"Este foarte rar ca pacienții să contracteze neurocisticercoza în afara expunerilor clasice sau a călătoriilor, iar astfel de cazuri în Statele Unite au fost considerate inexistente", au spus medicii, potrivit sursei menționate anterior.