Lorena, schimbare radicală de look! Lui Laurențiu nu i-a venit să creadă când a văzut cum arată iubita lui

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 19 mar 2024, 14:13

Cum a decis Lorena să își schimbe look-ul

Sursa: Instagram Lorena Rumbecu

Ieri Lorena și-a făcut o schimbare impresionantă de look, iar acest lucru l-a surprins pe iubitul ei, Laurențiu.

Luni, Lorena s-a dus la salon, după ce, la o privire mai atentă în oglindă, a decis că are nevoie de o schimbare. Astfel, aceasta a decis să își scurteze părul, iar, când a văzut-o, Laurențiu a avut o reacție neașteptată.

De ce a decis Lorena să se tundă

Fosta concurentă de la „Casa iubirii” a adus în prim-plan mai multe motive care au determinat-o să se tundă.

În primul rând, aceasta a explicat că primăvara este benefică o astfel de schimbare, întrucât părul se va regenera mai rapid.

„Astăzi am aflat că în Martie e bine să ne tundem părul. Va crește mult mai repede”,  a scris Lorena într-un Instastory, făcut chiar în timp ce se îndrepta spre salon.

Însă, pe lângă acest lucru, tânăra a mărturisit că simțea nevoia să-și scurteze părul, întrucât nu-i mai plăcea aspectul lui deteriorat.

Aceasta le-a adus în vedere fanilor, prin intermediul unui clip, că voia de mult timp să facă o schimbare de look, însă a tot amânat momentul. 

„Astăzi m-am trezit cu gândul că am vârfurile foarte arse și că au trecut, deja, foarte multe luni de când am spus că o voi face, așa că am făcut-o. Ce părere aveți?”,  a explicat fata.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cum a reacționat Laurențiu când a văzut-o pe Lorena

După ce le-a arătat internauților întreg procesul prin care a trecut la salon și rezultatul final, Lorena s-a întors acasă, unde a decis să filmeze reacția lui Laurențiu în momentul în care a intrat pe ușă.

Iubitul ei a început să râdă, fără să se poată abține și a scos telefonul ca să o filmeze.

Însă, ulterior, acesta i-a spus că o prinde noua tunsoare și a ținut să-i facă, și el, o surpriză.

„De ce râzi?”,  l-a întrebat Lorena.

„Îți stă bine, dar hai să te surprind și eu cu ceva, vrei? Hai cu mine!”, a spus Laurențiu.

Mai apoi, acesta a dus-o în bucătărie, unde se afla un mic cadou pentru fată.

Partenerul ei i-a cumpărat un frumos trofeu, simbolic, și niște produse de make-up, ceea ce a impresionat-o pe tânără.

„Eu voiam să îl surprind cu tunsoarea mea și până la urmă m-a surprins el”,  a scris Lorena, lângă clipul cu ea și iubitul ei.