Jamila Cuisine, venituri de ordinul miilor de dolari! Câți bani face bloggerița culinară din vizualizările pe YouTube

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 19 mar 2024, 16:31

Jamila are un canal de succes pe YouTube

Sursa: Captură YouTube Kanal D

Jamila Cuisine ajunge să câștige sume impresionante din videoclipurile cu rețete de pe canalul ei de YouTube. Aceasta obține sume lunare de circa 4.500 $, din vizualizări.

Jamila este foarte cunoscută în mediul online, unde s-a făcut remarcată prin blogul ei pentru gătit. Acolo, ea le prezintă constant oamenilor cele mai gustoase rețete, asupra cărora își pune amprenta proprie.

Cum s-a îndrăgostit Jamila de bucătărie

Jamila, pe numele ei real Geanina Staicu Avrameste, este, în special, pasionată de bucătăria marocană. Primele ei rețete postate pe internet au fost chiar din sfera culinară orientală.

Aceasta a făcut cunoștință cu astfel de mâncăruri datorită soțului ei, care provine din Maroc.

„A pornit din dragoste pentru Maroc, din dragoste pentru soțul meu.(...) Mi-am făcut un blog cu rețete cu poze, tot din Maroc. Am zis să le arăt românilor cât de bună e mâncarea marocană, folosind condimentele, de aici a venit ideea”,  a dezvăluit bucătăreasa, la „Asta-i România”.

Citește și: Ce înseamnă numele „Jamila Cuisine”! Geanina povestește pentru prima oară cum a ales numele celui mai popular blog de gătit din România

Astfel, aceasta a fost introdusă într-o civilizație total diferită, datorită căreia a avut ocazia de a încerca o multitudine de rețete, de care s-a îndrăgostit și pe care a decis să le împărtășească și cu alte persoane pasionate de gastronomie. Una dintre învățăturile pe care le-a dat gospodinelor a fost să își facă un borcan cu amestec de condimente, creat după propriile preferințe.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cât câștigă Jamila din YouTube

Însă, pe lângă acestea, Jamila pune în aplicare o mulțime de rețete pe canalul ei, unde a avut un debut timid. Aceasta a mărturisit că este o fire foarte emotivă, iar, în prima fază, își filma doar mâinile în timp ce gătea, din frica de a se arăta oamenilor.

„Am zis că-i cea mai proastă idee, că o să râdă lumea de mine.

(...) În primele rețete nu m-am arătat, nici n-am vrut să vorbesc, am pus subtitrare”,  a dezvăluit bloggerița.

Însă, cu ajutorul soțului ei, care a încurajat-o pe tot parcursul activității sale, Geanina a reușit să-și învingă teama de cameră și să facă adevărate vloguri culinare, pe care oamenii din online le urmăresc cu mare încredere.

Citește și: Rețeta Jamilei de mucenici moldovenești. Secretul pentru un aluat pufos care se rupe în fâșii

Astfel, „Jamila Cuisine” a devenit cel mai celebru blog gastronomic din țara noastră, iar bucătăreasa câștigă venituri impresionante de pe urma rețetelor ei video de pe YouTube. Acestea ajung la circa 120-200 mii de vizualizări/zi, care îi aduc sume zilnice de aproximativ 600 de dolari. Astfel, la sfârșitul unei luni, Geanina ajunge la circa 4.500 de dolari.