Ziua Păcălelilor este sărbătorită la data de 1 aprilie 2024, iar în această zi, la școală, la locul de muncă, dar și în casă, farsele sunt la ordinea zilei. Cu această ocazie, părinții își doresc să îi amuze pe cei mici, astfel încât să pună zâmbetul pe buzele acestora. Iată câteva idei de farse pe care părinții să le realizeze la data de 1 Aprilie.
Top 4 farse de 1 Aprilie pentru părinți
Părinții se pot bucura și ei de Ziua Păcălelilor, în același timp în care pun și un zâmbet pe buzele copiilor. Pentru a realiza acestă farsă trebuie să vă treziți mai devreme decât cei mici, astfel încât să le puteți pune brânză topită în loc de pastă de dinți. Spălatul pe dinți este una dintre primele activități pe care oamenii le fac în fiecare dimineață, iar cum adesea această acțiune are loc imediat după trezire, diferența de culoare dintre brânza topită și pasta de dinți nu o să fie sesizată imediat.
În cazul în care vreți să fiți mai creativi, atunci puteți face biscuiți de casă cu o umplutură de maioneză pentru micul dejun. Această farsă o să aducă zâmbetul pe buze celor din casă, iar dacă ați făcut mai mulți astfel de biscuiți, atunci puteți să le oferiți și colegilor de la muncă sau chiar copiilor pentru a îi păcăli pe colegii lor.
Pentru următoarea farsă aveți nevoie să cumpărați câteva insecte farse, care să arate foarte realist, astfel încât să ofere un șoc mai mare copiilor păcăliți. Aceste insecte le puteți plasa în băuturile pe care cei mici le consumă dimineața sau în zonele în care aceștia merg dimineața, precum dulap, baie sau chiar în încălțăminte.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
O altă farsă pe care o puteți face celor mici la prima masă a zilei este să imitați aspectul unui ou prăjit cu ajutorul unor piersici dintr-un compot, iar pentru albușul oului puteți pune iaurt.
Idei de farse în casă
Dacă știți că cei mici nu se grăbesc la data de 1 aprilie, când este Ziua Păcălelilor, atunci puteți să le legați șireturile perechilor de încălțări pe care le au, astfel încât să nu se poată înălța rapid și să caute perechea potrivită.
În cazul în care sunteți părinții unui copil ce nu poate fi trezit în timpul nopții, atunci această farsă este pentru voi.În timpul nopții, puteți merge în camera copilului și să începeți să schimbați obiectele din cameră, astfel încât atunci când copilul vostru se trezește, să nu știe unde se află. Dacă sunteți părinții unui copil căruia nu îi place să mănânce legume, atunci această farsă trebuie să înceapă în seara de 31 martie, atunci când la cină veți servi o mâncare bazată pe legume. După aceasta, trebuie să îi spuneți că este posibil ca acesta să crească peste noapte, urmând ca pe parcursul serii să îi schimbați hainele pe care le poartă cu unele mai mici.
O farsă amuzantă, care să vă pună zâmbetul pe buze este să schimbați ora la care cei mici au alarma pusă, astfel încât să se trezească mai devreme decât ar trebui. Pentru a indica suspiciuni este indicat să le schimbați și ora de la ceas, poate chiar să vă grăbiți, astfel încât să piardă noțiunea timpului, potrivit rd.com.
De ce 1 Aprilie este Ziua Păcălelilor
Ziua de 1 Aprilie este cunoscută sub denumirea de Ziua Internațională a Păcălelilor, sărbătoare ce are o istorie plină, de sute de secole. Primele referiri ce atrag atenția asupra Zilei Păcălelilor apar în anul 1392, în scrierile poetului Geoffrey Chaucer, într-o scriere despre un cocoş păcălit de o vulpe chiar pe 1 aprilie.
Alte surse arată că în anul 1539 a fost realizată prima referire oficială a Zilei Păcălelilor. Aceste detalii se află în fragmentul unui poem ce face referire la un boier care şi-a păcălit servitorul tot pe această dată. În țara noastră, Ziua Internațională a Păcălelilor a început să fie celebrată în secolul al XIX-lea.
Originea Zilei Păcălelilor are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în Franţa, anul 1582. În perioada vechiului calendar, Anul Nou era celebrat pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie, însă după anul 1952, acesta a fost celebrat la data de 1 ianuarie. Inițial, oamenii nu se puteau obișnui cu această schimbare, iar unii oameni chiar alegeau să sărbătorească Anul Nou la data de 1 aprilie, fiind numiți astfel „nebuni de aprilie”. Pe parcursul anilor, mesajele date oamenilor de Anul Nou la data de 1 aprilie au început să fie considerate glume și farse, de unde s-a dezvoltat și sărbătoarea, potrivit ziarulunirea.ro.