„Credeam că diabetul mă va doborî, dar… ’’. Armin Nicoară, în lacrimi pentru prietenul său! Cine a pierdut proba și se află la un pas de a pleca acasă

Autor: Diana Ghita

Armin Nicoară a fost foarte afectat când a aflat că prietenul său a pierdut proba decisivă

Sursa: Captură KANAL D

La probele de astăzi au fost nominalizați Szilard, Dragoș, Filip și Jaguaru, din Tabăra Sudicilor. După ce s-a aflat cine a pierdut meciurile, cei din trib au fost copleșiți de emoții.

Cei care nu și-au putut stăpâni lacrimile, la aflarea pierzătorului, au fost Armin Nicoară, Isabela, Jaguaru și Micuțu, întrucât, de când împart același camp, au legat niște relații deosebite, pe care le consideră mai mult decât niște simple prietenii.

Armin Nicoară nu poate accepta că Filip e la un pas de a pleca acasă

În ediția de duminică, 31 martie, Filip a fost cel care a pierdut probele, Szilard a câștigat, iar Jaguaru și Dragoș au reușit să se salveze.

După ce au concurat, cei patru au fost chemați în arenă, pentru a împărtăși cu ceilalți concurenți impresiile de după meciuri.

Szilard, în calitate de câștigător, a fost primul care a luat cuvântul și-a arătat foarte entuziasmat de reușita lui și de faptul că, în urma probelor, a devenit cel mai bogat de pe insulă: „Este o senzație puternică, mai ales împotriva celor trei băieți, care sunt foarte bine pregătiți.

Am un respect deosebit pentru ei și pentru munca depusă.(...) Mă bucur că am reușit să înving, sunt fericit și cel mai bogat”.

Citește și: Și bărbații plâng câteodată. Filip, luptătorul de kickboxing de la “Insula de 1 milion”, a dat frâu liber lacrimilor

Ulterior, prezentatorul, Cosmin Cernat, a anunțat pierzătorul probei decisive, care, din nefericire pentru unii concurenți, a fost Filip.

La auzul acestei vești, Armin Nicoară a început să plângă, întrucât i-a venit foarte greu să digere faptul că bunul lui prieten este la un pas de a părăsi concursul.

„Cuvinte nu prea mai am. La mine este o problemă, credeam că diabetul mă va doborî, în condițiile astea extreme, dar se pare că sentimentele sunt problema”,  a spus saxofonistul.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ce simt Isabela și Micuțu vizavi de posibila eliminare a lui Filip

Întrebat de prezentator cum îl vede pe Filip, Armin a făcut o i-a făcut descriere de-a dreptul impresionantă concurentului și a dezvăluit gesturile pe care le-a făcut pentru el pe tot parcursul competiției.

„Nu știu cum să-l numesc, ca un frate, ca un tată, nu mai știu cum să spun.

De când am venit pe insulă, pot spune că are grijă de mine din toate punctele de vedere, și cu boala, și să dorm bine, și să fiu acoperit, și cu alimentația”,  a explicat artistul.

Toate aceste cuvinte l-au înduioșat pe Filip, care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. De asemenea, întregul moment a făcut-o și pe Isabela să plângă: „Mă doare sufletul în mod egal atunci când vine vorba despre ei și m-a emoționat foarte tare Armin.

(...) Filip ne e drag tuturor și îmi pare rău să-l văd așa”.

Citește și: Armin Nicoară, ieșire nervoasă la Insula de 1 milion: „Suntem dezamăgiți, suntem distruși, nu se mai poate”. Frenezie totală după ce Cosmin Cernat a învârtit ruleta: „O să strigați, Armin, salvează-ne”

Vorbele concurentei l-au emoționat și mai tare pe Filip, care copleșit de tot felul de stări, a început să plângă în hohote. Însă Jaguaru, și el, cu ochii înlăcrimați, l-a strâns tare în brațe, pentru a-l liniști. În tot acest timp, Micuțu s-a uitat numai în jos, întrucât întreg momentul l-a afectat foarte mult: „E greu...”.

Însă, cu toate acestea, Filip mai are o șansă de a rămâne în emisiune, întrucât va mai rămâne o zi în camp, timp în care va putea convinge un concurent să-i cedeze o brățară și să-l salveze.